Categories: Actualitate

Salvată din mijlocul flăcărilor

Maximilian Gânju

O femeie în vârstă de 80 de ani a suferit arsuri pe circa 40 la sută din suprafaţa corpului şi medicii de la Petroşani se străduiesc să o salveze, după ce o anexă a gospodăriei în care locuia a luat foc.
Incendiul a fost anunţat prin Serviciul de Urgenţă 112, miercuri dimineaţă, aproape de ora 2.00, iar imediat, spre locul dezastrului, aflat în vecinătatea bazei pompierilor, a plecat un echipaj cu autospecială din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Petrila. Pompierii petrileni au reuşit să o scoată pe octogenară din flăcări, iar echipajul SMURD din localitate, după ce i-a acordat primul ajutor, a dus-o la Unitatea Primiri Urgenţe Petroşani. Voluntarii au cerut în sprijinul lor şi echipe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, iar împreună cu militarii din cadrul ISU au reuşit să stingă incendiul. „La ora 1.46 am fost noi anunţaţi, am mers în sprijinul colegilor din Petrila, pentru că noi asigurăm a doua intervenţie pe zona Petrila. Acolo este un serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă care asigură prima intervenţie, iar în momentul în care a ajuns echipajul nostru, persoana de 80 de ani era deja transportată la UPU Petroşani. Incendiul a pornit de la o sobă metalică, practic a căzut jar din sobă. Nu ştim dacă persoana locuia acolo sau nu, pentru că este vorba de un grajd”, a declarat Cristian Baleia, locţiitorul comandantului Detaşamentului de Pompieri Petroşani. Bătrâna de 80 de ani a suferit arsuri de gradele I şi II pe circa 40 la sută din suprafaţa corpului, iar dată fiind vârsta înaintată, starea ei este gravă. Pompierii petrileni au reuşit să stingă focul după circa trei ore de luptă cu flăcările.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago