Actualitate

Salvată de pompieri cu sprijinul unei asociaţii de off road

Maximilian Gânju

O femeie din satul Ludeştii de Sus, care avea dureri insuportabile în zona toracelui, a cerut ajutor pompierilor. Pentru că locuieşte într-o zonă foarte greu accesibilă, la limita Parcului Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, militarii Detaşamentului de pompieri din Orăştie au cerut sprijinul voluntarilor asociaţiei off road ACS 4×4 Travel Orăştie.
”Echipele de pompieri şi voluntari au făcut joncţiunea cu operativitate şi au parcurs aproximativ şapte kilometri în autoturismul de teren. Apoi, ca să ajungă la casa femeii aflată în suferinţă, salvatorii au mai mers peste un kilometru pe jos. Sosirea în timp util la caz şi îngrijirile medicale eficiente au generat stabilizarea stării pacientei, care a fost transportată la spital pentru investigaţii suplimentare. Mulţumim voluntarilor Asociaţiei ACS 4×4 Orăştie pentru implicarea, alături de noi, în efortul de ajutorare al semenilor aflaţi în situaţii dificile”, a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Nu este pentru prima dată când pompierii hunedoreni colaborează cu voluntarii din Orăştie. În anul 2016, circa 50 de turişti au rămas izolaţi în două zone din Retezat, după o ploaie torenţială şi în urma alunecărilor de teren. Turiştii au fost ajutaţi de echipele formate din pompieri, jandarmi şi salvamontişti, dar şi de voluntarii clubului de off road din municipiul Orăştie, solicitaţi de conducerea ISU Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura