Magdalena Șerban
Medicii de urgență sunt vitali pentru a stabiliza bolnavii și a decide dacă este necesară internarea sau o consultație specializată, asigurând astfel salvări de vieți și prevenirea agravării afecțiunii. Însă pentru a desfășura un act medical de calitate, e nevoie să beneficieze și de condiții pe măsură. Deși în mediul rural, comuna Ilia are serviciu de Urgență, fiind astfel unică printre comunele din județ, din moment ce aici funcționează un punct UPU ce deservește toată zona Văii Mureșului. Însă pentru a putea fi reabilitată și modernizată așa cum trebuie această clădire ce deservește Urgența, e nevoie de implicare de la județ.
Pe mâini bune
,,UPU Ilia aparține de Spitalul Județean de Urgență Deva, unitate a cărei conducere a înaintat o adresă către Consiliul Județean Hunedoara pentru a primi sprijin în vederea asigurării unor bune condiții de funcționare a Compartimentului de Primiri Urgențe Ilia, mai exact pentru ca imobilul să fie reabilitat și modernizat. Noi, ca administrație locală, nedispunând de sursele financiare necesare pentru acest demers investițional care necesită alocări consistente, autoritatea publică județeană ne-a înțeles situația și a dat o hotărâre de consiliu privind aprobarea solicitării de trecere din domeniu public al comunei Ilia în domeniul public al județului Hunedoara a edificiului. Apoi, noi am dat o hotărâre de Consilliu Local prin care am aprobat solicitarea. Prin acești pași birocratici, se va putea reuși modernizarea locației, lucru care se impune pentru ca cetățenii să aibă parte de un cadru medical optim, iar personalul de specialitate să-și desfășoare activitatea într-un context adaptat vremurilor în care trăim. În acest mod, pacienții din zonă nu mai sunt puși pe drumuri pe la spitalul din Deva, așa cum se întâmpla în trecut, ci se scutesc timpi prețioși pentru primul ajutor. Mulțumesc mult conducerii județene și cu precădere domnului președinte al CJ Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, care nu doar că are deschidere și înțelegere de fiecare dată, ci ajută ca sistemul local de sănătate să se dezvolte, iar hunedorenii să fie tratați demn și profesionist”, a transmis Marius Omotă (foto stânga), primarul din Ilia.
Sprijin constant
,,Sănătatea și accesul la servicii medicale de cea mai bună calitate pentru locuitorii județului Hunedoara se numără, în continuare, printre prioritățile mandatului meu. După investițiile substanțiale realizate în infrastructura Spitalului Județean de Urgență Deva, a venit acum rândul structurii de la Ilia, aflată în subordinea spitalului de la Deva. Compartimentul de Primire Urgențe care funcționează la Ilia este propus pentru modernizare, deoarece spațiul nu mai corespunde exigențelor impuse de legislația din domeniu. La ora actuală, Compartimentul de Primire Urgențe de la Ilia funcționează într-o clădire degradată din punct de vedere tehnic, spațiile interioare sunt subdimensionate și circuitele medicale nu se pot asigura conform cerințelor. Unitatea de la Ilia este importantă pentru noi, deservește o zonă rurală extinsă, în localitate funcționează și un punct al Ambulanței, iar multe dintre cazuri pot fi tratate aici, fără a mai fi nevoie ca pacienții cu afecțiuni mai ușoare, stabili, să fie trimiși la Deva. De asemenea, Ilia poate relua cazuri ușoare provenite din accidentele rutiere care încă se produc în număr mare pe DN 7. Le mulțumesc consilierilor județeni care au înțeles oportunitatea modernizării structurii de la Ilia și au votat pentru adoptarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare, un prim pas important pentru realizarea acestei investiții vitale pentru comunitatea de pe Valea Mureșului, care își duce traiul în arealul cuprins între Ilia și granița cu județele Arad și Timiș”, a punctat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor (foto dreapta).
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră l-a pus pe un amic să-i…
Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…
Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…
Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…
Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…