Ieri, pentru a patra zi consecutiv, salvamontiştii au urcat în Masivul Bucegi pentru a încerca să recupereze trupul alpinistului de 30 de ani, surprins în weekend de o avalanşă. Opt salvamontişti din Hunedoara s-au alăturat colegilor din Prahova în acţiunea de recuperare a trupului alpinistului hunedorean Daniel Rusu (foto).
Era un alpinist experimentat
Tânărul trăia în Bucureşti, dar era cunoscut de salvamontiştii hunedoreni, fiind un alpinist experimentat. „Se încearcă recuperarea trupului tânărului, dar căutările s-au oprit aseară, deoarece a început să ningă tare. Au mai fost două avalanşe după cea care l-a înghiţit pe Daniel Rusu. L-am cunoscut pe acesta, este din municipiul Hunedoara, avea la activ mai multe vârfuri din Alpi, Himalaya, Mont Blanc, a urcat până la 6.000 de metri înălţime. Nu exista o avertizare când el şi ceilalţi patru turişti au fost surprinşi de avalanşă, în Masivul Bucegi, prietenii tânărului scăpând nevătămaţi”, a spus Ovidiu Bodean, şeful Salvamont Hunedoara, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. La patru zile de la avalanşa care a măturat Valea Coştilei şi a târât sub munţii de zăpadă un alpinist, salvamontiştii au urcat iar în Bucegi pentru a-i căuta trupul. Ieri, gerul şi vântul au făcut ca temperatura resimţită să fie una extremă, de -26 de grade, acolo.
Nu au putut chema ajutoare
Luni, cei trei câini specializaţi în asemenea operaţiuni de căutare s-au oprit în acelaşi loc, iar salvatorii au decopertat toată zona, în speranţa că vor da de trupul alpinistului. Acolo a fost găsit anterior un obiect al alpinistului căzut, care lăsase urme de miros. Ieri, câinii nu au mai fost duşi la faţa locului. Chiar dacă zăpada căzută în ultimele 24 de ore nu depăşeşte 10-20 de centimetri, suprafeţele mari de curgere de pe versanţi către zonele de căutare pe care s-a acumulat această zăpadă, menţin riscul ridicat de producere de noi avalanşe. Daniel Rusu se afla sâmbătă pe munte, împreună cu patru prieteni, care au scăpat cu viaţă şi au chemat ajutoare. N-au putut apela însă numărul de urgenţă, deoarece în locul în care s-a petrecut accidentul nu există semnal GSM. Se pare că nenorocirea s-a produs după ce un val de zăpadă s-a desprins – în împrejurări încă neclare – şi a început să alunece spre alpinistul hunedorean. Totul s-a petrecut în Valea Coştilei, din Masivul Bucegi.
Alpiniştii cu experienţă spun că, zilele acestea, drumeţiile pe munte sunt extrem periculoase din pricina zăpezii proaspete – care se poate desprinde uşor de pe versanţi.
La sosirea echipajelor, cei doi ocupanți ai autovehiculului erau în afara acestuia, niciunul dintre ei…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…
Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un personaj din…