Categories: Actualitate

Salvamontiştii hunedoreni efectuează sute de intervenţii anual

Salvamontiştii hunedoreni efectuează, în fiecare an, peste 450 de intervenţii pentru salvarea persoanelor care au nevoie de ajutor atunci când se află pe munte, conform datelor făcute publice, ieri, cu ocazia Zilei Naţionale Salvamont.

Cea mai grea intervenţie
Anual, peste 85.000 de turişti sosesc în judeţul Hunedoara pentru a practica sporturile de iarnă sau pentru a se deplasa pe cărările de munte, între ei numărându-se şi foarte mulţi străini.
„Iarna intervenim, în special, în zona staţiunilor montane unde vin foarte mulţi turişti la schi. Pe timpul verii, atenţia noastră se îndreaptă spre traseele din Retezat şi Parâng, unde vin foarte mulţi turişti care preferă drumeţiile. Mulţi turişti campează în zonele dedicate corturilor. Pe lângă aceste activităţi curente, salvamontiştii participă la refacerea unor trasee, repară unele podeţe sau indicatoare, ajută la organizarea unor competiţii sportive“, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara. Potrivit acestuia, cea mai grea intervenţie din acest an a avut loc pe 22 aprilie, când doi adolescenţi, care făceau parte dintr-un grup de 50 de persoane, şi-au pierdut viaţa în urma unei avalanşe produse în Masivul Retezat.
Cu ocazia Zilei Naţionale Salvamont, salvatorii montani hunedoreni au luat parte, ieri, la o demonstraţie desfăşurată într-o tabără de copii organizată de Asociaţia „Volsim“, în apropierea Parcului Dendrologic din Simeria. Copiii au putut vedea modul în care se acordă primul ajutor unei victime aflată în stare de pericol pe munte, precum şi felul în care se efectuează transportul unui accidentat până în locul în care poate urca o ambulanţă. În final, salvamontiştii le-au pregătit celor mici o tiroliană de circa 70 de metri. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un per­so­naj din zona noastră a fost rugat, politicos,…

o oră ago

Bulina albă

Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…

o oră ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

o oră ago

DREPT LA REPLICĂ. La articolul publicat de Mesagerul Hunedorean „Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de «dezmăț bugetar»”

Articolul publicat de Mesagerul Hune­dorean încalcă flagrant principiile deon­tologiei jurnalistice și înlocuiește infor­marea corectă cu…

o oră ago

Percheziții în județul Hunedoara, într-un dosar de furt calificat

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au pus în executare, ieri dimineață, 14 man­date de…

o oră ago