Actualitate

Salvamontiştii ar putea da amenzi contravenţionale

Maximilian Gânju

Cei care ignoră indicaţiile salvatorilor montani şi-şi pun viaţa în pericol ori a altor persoane, ar putea fi amendaţi dacă o propunere legislativă se va concretiza. Salvamontiştii nu cred că ei ar trebui să se ocupe de aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

Iniţiativă a unui parlamentar
Iniţiativa care s-ar putea concretiza într-un proiect de lege aparţine senatorului Dan Manoliu şi vine după tragedia din Retezat. Parlamentarul spune că „a sosit în sfârşit momentul să legiferăm în această direcţie, iar persoanele care nu iau în considerare avertizările salvamontiştilor locali de a nu urca în acel moment pe munte să poată fi pasibili de amendă“.
Sancţiunea contravenţională ar fi un instrument de prevenţie, pentru a-i descuraja astfel pe cei care îşi pun viaţa în pericol, şi mai mult, viaţa celor cu care se deplasează pe munte sau celor pe care îi au în grijă şi supraveghere. „Este important ca noi, clasa politică, să intervenim în societate prin astfel de decizii, care chiar dacă la nivel individual pot leza bunul plac al unor persoane, însă privind în ansamblu, de la înălţimea funcţiei cu care românii ne-au învestit, să putem să îi protejăm, prevenind pierderea unor vieţi umane sau accidentarea celor ce iubesc muntele“, explică parlamentarul.

„Noi vrem ca turiştii să vină la munte!“
Şeful Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, spune că în prezent nu există nici o lege care să dea dreptul salvatorilor montani să aplice amenzi. Chiar dacă ar apărea o asemenea reglementare, Bodean consideră că nu Salvamont ar trebui să aplice sancţiunile. „Deocamdată nu există legislaţie şi nu putem sancţiona pe nimeni. Noi avertizăm, dăm sfaturi şi ne ocupăm de ceea ce trebuie să facem. Adică de prim ajutor, transport, patrulare de prevenire, avertizări în caz de avalanşă sau alte fenomeme periculoase ce ne interesează şi ar putea interesa siguranţa turiştilor. Ar fi foarte utilă o asemenea lege, dar nu cred că  noi ar trebui să facem acest lucru, să dăm amenzi. Ar trebui să o facă jandarmii montani, cei care se ocupă cu disciplina şi cu respectarea legilor. Ar fi atributul lor, noi să ne ocupăm cu salvarea şi ei cu respectarea ordinii publice“, a declarat şeful Salvamont Hunedoara.
Ovidiu Bodean mai spune că libertatea de a merge pe munte există în toată lumea şi ar putea apărea situaţii absurde după apariţia unei asemenea legi. „Cum ar fi să-i interzic la un alpinist de performanţă să facă un traseu, chiar dacă e mai dificil? Acum să stăm în faţa cărării şi să ne opunem să nu meargă? Noi nu-i oprim pe turişti să vină la munte, le vrem binele. Vrem ca ei să circule pe munte în siguranţă şi atunci omul vine cu plăcere la munte. Când îţi spun despre o avertizare nu fac decât să-ţi ofer siguranţă. Vreau să te aduc la munte, nu să te îndepărtez. De amenzi să se ocupe cine trebuie să o facă. Ce facem, nu mai acordăm prim ajutor şi alergăm după turişti să-i amendăm?“, a mai spus Ovidiu Bodean, şeful Salvamont Hunedoara.

One thought on “Salvamontiştii ar putea da amenzi contravenţionale

  • Cu siguranta niciodata Salvamont-ul nu va da amenzi , nu este specificul activitatii, din articol sau declaratii nu rezulta acest lucru si nici nu exista exemple similare niciunde in Europa in tarile in care salvarea montana se face de catre structuri civile. Este o interpretare exagerata si nu are nici o legatura cu realitatea sau cu proiectele noastra de viitor. Daca se va aproba vreodata aplicarea de amenzi pentru nerespectarea unor avertizari, indiferent de cine sunt emise, cu siguranta nu noi ii vom amenda pe cei care merg pe munte, intrucat exista institutii aparute pe munte care au asta in obiectul de activitate. Politica actuala a Salvamontului Romanesc este de fi in permanenta prietenul celui care merge pe munte , indiferent dace este turist , sportiv de performanta sau culegator de afine , dar , nu toti acestia, din varii motive, nu pot sau nu doresc sa fie prieteni cu noi si le putem accepta decizia. Respectul nostru pentru toti cei care merg pe munte .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura