Categories: ActualitateFlash

Salvamontist grav rănit la Cheile Madei

Un salvamontist în vârstă de 29 de ani a căzut de la aproximativ 20 de metri înălţime, în timp ce escalada un perete de stâncă din Cheile Madei, zona Geoagiu. Bărbatul a fost transportat de urgenţă, cu un elicopter SMURD, la o clinică de specialitate din Timişoara.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, bărbatul exersa căţărări pe un perete de circa 40 de metri înălţime. Ajuns pe la jumătatea stâncii, salvamontistul a alunecat şi s-a prăbuşit în gol, suferind astfel mai multe traumatisme la cap şi la coloana vertebrală. Paramedicii SMURD Orăştie şi un echipaj al Ambulanţei au intervenit pentru salvarea sa, astfel că bărbatul a fost transportat imediat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. Medicii de aici, însă, au considerat că este necesar transferul pacientului într-o clinică de specialitate, astfel că au solicitat un elicopter SMURD iar bărbatul a fost preluat şi dus la Timişoara. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

11 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

11 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

11 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

11 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

11 ore ago