Categories: ActualitateFlash

Săltaţi direct de la aeroport

Sorina Popa

Lucian Sârbu (Spumă) (foto), unul dintre principalii acuzaţi din dosarul cunoscut opiniei publice sub numele de „Spumă şi Bibanu”, a fost arestat, vineri, pe Aeroportul din Cluj Napoca, imediat ce avionul în care se afla a aterizat. Spumă a sosit cu o cursă din Anglia cu intenţia clară de a se preda poliţiei, după ce a aflat sentinţa definitivă dată de ICCJ.

Vor fi transferaţi la Bârcea
De asemenea, sâmbătă au fost arestaţi Adrian Hărăstăşan şi Marian Lechinţan, care au aterizat pe Aeroportul din Timişoara, şi ei venind tot din Anglia. Deşi se pare că au vrut să se predea, potrivit legii, ei au fost daţi în consemn la vamă, fiind arestaţi de cum au pus piciorul pe pământul românesc. Cei trei au fost încarceraţi în penitenciarele de la Cluj, respectiv Timişoara. Ei vor fi aduşi în această săptămână la Penitenciarul de la Bârcea Mare, alături de ceilalţi condamnaţi din dosarul respectiv.

Intră în comisia de eliberare condiţionată
Mâine, în Comisia de eliberare condiţionată vor intra fostul şef al Poliţiei municipiului Deva, Ioan David, care a trecut de vârsta de 60 de ani şi a executat deja doi ani şi jumătate din pedeapsă, Bogdănel Niţu, Ionuţ Dubar, Adrian Marian Brelian şi Victor Surlaşiu. Comisia respectivă va decide dacă aceştia vor putea fi eliberaţi condiţionat, urmând ca apoi, instanţa să dea un verdict în acest sens. Peste o lună şi jumătate vor apărea în faţa acestei comisii şi Lucian Sârbu (Spumă), Constantin Bumbaru (Bibanu), Vasile Precup, Marian Diaconu, iar George Igna, Florin Podea şi Florin Pasc vor încerca să-i înduplece pe membrii comisiei doar peste trei luni.
Potrivit unor surse din penitenciar, Bogdănel Niţu a cerut protecţie în puşcărie, după ce a colaborat cu anchetatorii şi se pare şi-a trădat colegii din dosar. Ca atare, el este în celulă la Bârcea Mare alături de foştii poliţişti Ioan David, Florin Pasc şi Vasile Precup.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

2 zile ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

3 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

3 zile ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

3 zile ago