Actualitate

Salonul Hunedorean al Cărţii în anul Centenarului

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi în parteneriat cu Complexul Deva Mall, organizează în perioada 17-20 octombrie 2018 cea de-a XIX-a ediţie a tradiţionalului Salon Hunedorean al Cărţii, eveniment cultural aşteptat cu mare interes de toţi iubitorii de carte din Deva şi din judeţul Hunedoara.

Şi de această dată, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva va încerca să fie la înălţimea aşteptărilor pe care cititorii le au de la acest salon. Iar anul acesta ne-am canalizat întreaga energie pentru a marca – şi în cadrul acestui eveniment cultural – cei 100 de ani ce s-au scurs de la Marea Unire, astfel încât să serbăm împreună acest moment de mare vibraţie patriotică.
La deschidere, în prezenţa unui numeros public, de toate vârstele şi categoriile ocupaţionale, ne-am bucurat de prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, care a dorit să ne fie alături şi a rostit un cuvânt de salut.
Încă din primul moment după deschiderea oficială a Salonului, publicul a avut plăcuta surpriză să asiste la un emoţionant spectacol intitulat „Povestea Marii Uniri – Garda Naţională de la Alba Iulia şi personalităţile Unirii”, o reconstituire istorică realizată de Asociaţia Culturală pentru Istorie Vie Alba Iulia. Atmosfera de însufleţire patriotică din preajma Marii Uniri a fost excepţional documentată şi adusă în faţa noastră de experimentaţii reenactori din oraşul Unirii. Atât activitatea Gărzii Naţionale de la Alba Iulia, cea care a organizat Marea Adunare de la Alba Iulia în acea zi de duminică, 1 decembrie 1918, şi a asigurat paza oraşului, cât şi personalităţile române cu rol crucial în făurirea Unirii, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu şi alţii, au prins viaţă în faţa publicului prezent la eveniment. A fost o reconstituire istorică ce a impresionat profund întreaga asistenţă.
Ediţia din acest an a Salonului, desfăşurată sub semnul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, se va remarca prin prezenţa unor scriitori care vor prezenta cărţile lor dedicate acestei mari sărbători a românilor. Subliniem în mod deosebit prezentarea impresionantului volum intitulat Cartea de Aur a Centenarului Marii Uniri, realizată de prof. Bogdan Bucur, o lucrare excepţională ce oferă o veritabilă cronică în imagini a pregătirii şi înfăptuirii Marii Uniri.
Demne de menţionat sunt şi lansările de carte pe care le propune Editura Şcoala Ardeleană din Cluj-Napoca, autorii lor fiind importanţi oameni de litere clujeni: profesorul universitar Mircea Muthu (cu volumele Repere culturale transilvane II. Alte contribuţii istorico-literare şi Balcanismul literar românesc. Panoramic sud-est european. Confluenţe culturale) şi istoricul literar Mircea Popa (cu volumele Avanposturi ale Marii Uniri; Lucian Blaga. Perspective transilvane şi volumele îngrijite de Mircea Popa cuprinzând opera lui Victor Papilian).
Dr. Ovidiu Dragoş Argeşanu a fost prezent din nou la Deva şi a susţinut, în prima zi a evenimentului, conferinţa cu tema Karma şi dreptul divin.
Pe lângă volumele consacrate Centenarului Marii Uniri ce se vor lansa în prezenţa autorilor, cele peste 120 de edituri din toată ţara prezente la Salon vor avea pe standurile lor numeroase titluri pe teme legate de făurirea României Mari.
Din ţară sunt prezente edituri din: Alba Iulia, Baia Mare, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Dej, Drobeta-Turnu Severin, Iaşi, Oradea, Piteşti, Reşiţa, Sibiu, Târgovişte, Timişoara.
Acestora li se adaugă edituri din Republica Moldova şi Marea Britanie.
Editurile hunedorene – din Deva, Petroşani şi Simeria – sunt şi ele prezente şi vor organiza lansările unor scriitori cunoscuţi sau care îşi vor prezenta volumele de debut.
Şi în acest an, Salonul nostru va oferi o gamă tematică extrem de largă a titlurilor: de la beletristică la ştiinţă, de la istorie la artă, de la cărţi pentru copii la cărţi de călătorie şi albume de artă, cărţi în limbi străine, cărţi de religie, de economie etc.
Aşa cum le-am promis cititorilor la ediţiile precedente ale Salonului, şi acum i-am asigurat că, în cele patru zile ale Salonului, vom avea privilegiul să ne aflăm într-o veritabilă cetate a cărţii, un for de cultură în care cartea este la loc de cinste.
Un moment artistic extrem de apreciat de public va fi cel din seara zilei de 19 octombrie, când Salonul îi va avea ca oaspeţi pe Cimpoierii din Transilvania, conduşi de îndrăgitul şi talentatul artist Mircea Goian. Spectacolul oferit de ei – muzică medievală şi tradiţională – va fi de înaltă clasă şi va reuşi să transpună publicul cu secole în urmă, în sunetele unei muzici interpretate cu mult talent, fiecare piesă fiind o dovadă de virtuozitate din partea membrilor trupei.
Cu siguranţă vom avea şi în acest an vizitatori ai Salonului de toate vârstele, de toate profesiile, din Deva şi din judeţ, care vor veni să găsească aici cărţile pe care le caută, titluri noi din orice domeniu, să afle aici atmosfera pe care numai cartea o poate crea.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Deva

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago