ActualitateFlash

Salam şi carne de pui, ascunse sub poale

Ingeniozitatea hoţilor nu are nici un fel de limită! Această realitate a fost din nou confirmată de o tânără, de 16 ani, care pentru a fura de pe rafturile unui hypermarket din Deva, şi-a ascuns „prada” sub fustă.

Specialistă în hoţii

Putem spune că sărăcia face din nou victime. Nu vă gândiţi că a murit cineva de foame ci, problema este că o minoră riscă să stea după gratii, după ce a fost prinsă furând mâncare dintr-un magazin din Deva. Incidentul s-a petrecut ieri dimineaţă, atunci când fata, împreună cu alţi trei complici, şi-au pus în gând să facă rost de puţină mâncare, iar singurul impediment era acela că nici unul nu avea bani în buzunare. Drept urmare, toţi patru au pus în aplicare un plan, dar care nu prea ţine cont de respectarea legii. Pe sub fustele largi, tânăra şi-a prins o plasă de pânză şi a început atacul la raft. În interiorul magazinului, în timp ce minora plasa sub poale mai multe rude de salam şi câţiva pui de găină, ceilalţi complici mascau unghiul de filmare al camerelor de supraveghere, ca să nu fie prinşi. După ce şi-a umplut plasa cu marfă de peste 100 lei, minora a trecut cu lejeritate pe lângă casa de marcat, sperând că va reuşi să iasă din magazin fără să fie prinsă. Numai că, exact în momentul în care era pe punctul de a scăpa, agenţii de pază „au mirosit” că nu este în regulă şi au oprit-o, găsind asupra ei alimentele furate. „Poliţia a fost chemată la faţa locului, iar pe numele suspectei a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat. Ea este cercetată în stare de libertate”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara. Potrivit oamenilor legii, se pare că minora nu ar fi la prima hoţie cu acest mod de operare, ci ar exista suspiciuni că a mai dat câteva „tunuri” de acest gen. (L. Botici)

2 comentarii la „Salam şi carne de pui, ascunse sub poale

  • „Putem spune că sărăcia face din nou victime.” (L. Botici)

    Oare asa sa fie? Probabil tot din cauza saraciei rudele domnitei fac trafic cu tigari in fata pietei din Deva, trimit copiii la cersit pe bulevardul Decebal si vin cu masina dupa ajutorul social la Primarie.

    Cred ca ar trebui sa gasiti un alt motiv. Plauzibil.

  • Revin cu o intrebare: bratara de aur de pe mina e semn de saracie?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura