Politica si administratie

Sã spunã cineva cã aleşii devenilor nu muncesc în folosul obştei!

05 consiliul local cld (5)Sorina Popa

Aleşii locali deveni au aprobat, vineri, în şedinţa de consiliu trecerea Ştrandului municipal în subordinea societăţii, care administrează Aqualandul. Conducerea primăriei Deva intenţionează ca ştrandul să fie redeschis pe 1 iunie, astfel ca locuitorii municipiului să se poată bucura de apă şi soare. Unii dintre aleşii locali deveni au propus ca persoanele care au abonament la Aqualand, să-l poată folosi şi la intrarea la Ştrandul municipal.
Încă o biserică în Deva
De asemenea, consilierii municipali din Deva au mai aprobat şi darea în folosinţă gratuită a unui teren de peste 700 de metri pătraţi, situat în Cartierul Viile Noi din Deva, pentru construcţia unei biserici cu hramul „Sfântul Mucenic Mica”. Terenul a fost dat Episcopiei Devei şi Hunedoarei pentru realizarea lăcaşului de cult. Acesta se va ridica în curtea interioară a Şcolii primare din cartier, pe strada 16 Februarie. Episcopia poate folosi gratuit terenul pe o perioadă de 49 de ani, cu condiţia să înceapă construcţia bisericii în cel mult doi ani de zile de la întocmirea procesului verbal de predare-primire. Dacă nu va face acest lucru, terenul va reveni Consiliului Local Deva.
Reprezentantul CEH zice că termocentrala nu poluează
Un alt punct de pe ordinea de zi a şedinţei de vineri a CL Deva, una tensionată, din cauza problemelor apărute între membrii USL, a fost şi acela privind parcările din reşedinţa de judeţ. Aleşii au votat un nou regulament privind folosirea parcărilor şi măsurile care vor fi luate împotriva celor care parchează fără să respecte legea.
Pe de altă parte, la solicitarea consilierului Carol Panduru, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara a venit în faţa consiliului, pentru a răspunde unor întrebări legate de poluarea produsă de termocentrala Mintia. Daniel Andronache le-a spus aleşilor că SC Complexul Energetic Hunedoara deţine toate avizele, acordurile şi autorizaţiile, necesare funcţionării din punct de vedere al protecţiei mediului. De asemenea, CEH deţine un Plan de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale pentru factorii de mediu: apă, aer, sol, plan, care se actualizează anual.

One thought on “Sã spunã cineva cã aleşii devenilor nu muncesc în folosul obştei!

  • Termocentrala polueaza din greu, mai ales noaptea. Pe pervaze si pe masini se aduna un strat vizibil de cenuse fina. Oare de unde?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura