„Sã-l daţi afarã pe Anton, cã ne violeazã fetele”

Sorina Popa

Zeci de hunedoreni s-au prezentat, ieri, la audienţe, la viceprimarul municipiului Hunedoara. Majoritatea dintre ei, de etnie romă, au avut o singură cerere, să primească locuinţă de la stat. Nu tu serviciu, că doar nu sunt fraieri să meargă să-şi rupă coatele la munci grele. Fără şcoală, cu mulţi copii, oamenii nu se sfiesc să vină să ceară, să ceară mereu. Le trebuie un acoperiş deasupra capului.

Cine-i terorizează pe cei din familia Stanciu?

De departe, cazul cel mai grav, la audienţele susţinute de viceprimarul Dan Bobouţanu, a fost cel al familiei Stanciu. Mama bărbatului, care a venit la primărie împreună cu soţia şi cei patru copii ai lor, Carlota Lakatos, a fost declarată, pe vremea lui Ceauşescu, mamă eroină. Asta, pentru că a dat naştere la 15 copii. Şi a primit un imobil de la stat. Se pare că pe unul dintre copiii femeii l-a botezat chiar Ceauşescu în persoană. Problema familiei Stanciu este una greu de rezolvat. Nicolae Stanciu a venit la primărie să-l roage pe viceprimar să-l dea afară din casa în care locuiesc şapte familii, în total, 16 persoane, pe Anton, fratele său. „Anton mă ameninţă pe mine şi pe familia mea că ne omoară. El a violat mai multe nepoate de-ale noastre, care locuiesc în casă cu noi, a stat la puşcărie, dar acum e liber şi face mereu scandal. Nevasta mea nu mai vrea să stea acasă, de frica lui. Ne ameninţă că nei violează şi fetele. Nu mai putem sta sub acelaşi acoperiş cu el. Trebuie să-l daţi afară, altfel, Anton va face o crimă”, a spus Stanciu. Bărbatul nu lucrează, are pensie de handicapat. Celelalte persoane care locuiesc în acest imobil se ocupă cu… furtul de fier vechi. De exemplu, Ana, soţia lui Nicolae Stanciu, a acumulat aproape 10.000 de lei amenzi de la jandarmi, după ce a fost prinsă, în repetate rânduri, la furat de fier vechi.

Şi-a vândut apartamentul şi acum vrea altul  

Un alt caz analizat la audienţele de ieri a fost cel al familiei lui Adrian Coloj. Cu şase copii, la 52 de ani, acesta nu lucrează niciunde, pentru simplul motiv că nu are nici o clasă. Hunedoreanul nu ştie să citească sau să scrie, lucru care face aproape imposibilă angajarea sa. A avut un apartament de la primărie, pe care l-a cumpărat, dar apoi l-a vândut, iar acum a venit să mai ceară încă o dată o locuinţă socială. El şi membrii familiei, în total, opt persoane, locuiesc într-o singură încăpere.

Va fi făcută o verificare a locuinţelor primăriei

Primăria municipiului Hunedoara deţine 744 de locuinţe sociale, convenabile şi de necesitate, în timp ce numărul cererilor în acest sens este peste 1.000. De la Revoluţie şi până în prezent, în municipiul de pe Cerna, s-au construit două blocuri ANL, cu 410 locuinţe.
Viceprimarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu, a declarat că în scurt timp, va fi efectuat un recensământ al locuinţelor aflate în proprietatea primăriei, pentru a se verifica dacă toţi cei care stau acolo au într-adevăr contracte încheiate cu instituţia. „Avem informaţii că unii stau fără forme legale în locuinţele primăriei. Alţii sunt plecaţi în străinătate, iar apartamentele au rămas goale, pot fi repartizate altora, care nu au unde să stea. Aproximativ 90 la sută dintre cazurile de la audienţe sunt pentru locuinţe sociale. Situaţia fondului locativ din municipiu creează cele mai mari probleme. Cei care locuiesc în aceste apartamente şi garsoniere au datorii la chirie de sute de mii de lei”, a declarat viceprimarul municipiului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • hai ca cine l-a votat pe nea viorica trebuie sa fie rezolvat,ca doar a promis nu..,chefuri,concerte,serbari,case....serviciiii...fara numar promisiunile in campanie,dar acum sa vedem restul...

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

22 de ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

22 de ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

2 zile ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago