Categories: Comunitate

S.P.Î.G.M. Deva: Încet, se face trecerea spre anotimpul rece

Magdalena Șerban

Cei de la Serviciul Public de Între­ţi­nere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.I.G.M.) au grijă ca oraşul să nu aibă doar note arămii, ci să-și păs­treze din strălucirea vie. În perioada ur­mătoare încep și toaletările ar­bo­rilor, iar cu cositul, s-a cam terminat pe anul acesta.

Panseluțele vor fura priviri
„Am început să plantăm panseluțele produse de noi, nu doar în sensurile giratorii, ci în toate locurile special amenajate. DOME-urile le retragem pe perioada rece, iar florile vor fi înlocuite cu arbuști, acolo unde vorbim de aran­jamente. De asemenea, am dat startul tăierii arborilor uscați și facem planul de acțiune pentru etapa de toaletare. Cu cositul am cam încheiat, poate doar mici retușuri. Toaletarea pomilor va debuta de luna viitoare sau chiar de la finele lunii curente. Și, bineînțeles, vom onora cererile primite din partea ce­tă­țenilor”, a subliniat directorul S.P.I.G.M. Deva, Irinel Faur (foto). Reamintim că devenii se pot adresa Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Muni­ci­pală pentru prestarea unor activităţi economice cum ar fi: lucrări de între­ţinere a spaţiilor verzi şi lucrări de do­borât arbori şi tăieri de corecţie pe domeniul privat care se vor executa pe cheltuiala proprie a solicitanţilor, după obţinerea avizelor şi acordurilor legale și în termenii stabiliți în conformitate cu prevederile de mediu, producţie şi vânzare material dendro-floricol, închi­rie­re maşini şi utilaje. Pentru informații suplimentare şi comenzi de lucru îi puteți contacta la numărul de telefon: 0254-233.588.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

20 de ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

24 de ore ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

24 de ore ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

2 zile ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

2 zile ago