Categories: Eveniment

S-au temut că le-a fost furat calul de la circ

Maximilian Gânju

Dispariţia unui cal antrenat pentru reprezentaţii în arena circului a pus pe jar Poliţia Petroşani, animalul fiind găsit de oamenii legii după circa 24 de ore. Cabalina evaluată la câteva zeci de mii de lei a dispărut din ţarcul circului în toiul nopţii.

Presupun că ţiganii au vrut să-l pună la căruţă
Proprietarii circului sosit la Petroşani, unde sunt programate o serie de spectacole în această săptămână, au îngheţat după ce au constatat că una dintre vedete a dispărut. Este vorba de un cal de rasă cu o valoare de circa 70.000 de lei, care era priponit într-un ţarc din interiorul circului şi care a dispărut în noaptea de marţi spre miercuri. Lipsa animalului a fost observată abia miercuri dimineaţă, în jurul orei şase, când îngrijitorul s-a dus să-l hrănească. Imediat, au fost alertaţi poliţiştii, care au început cercetările iar reprezentanţii circului au suspectat un furt, mai ales că animalul nu prea avea cum să iasă din perimetru. „S-a stabilit că este vorba despre un cal din rasa Lipiţan, rasă pură, folosit în cadrul spectacolelor la numerele de dresaj. În dimineaţa zilei de 27 august, proprietarii au găsit calul pe o pajişte situată în apropierea stadionului Jiul Petroşani. Se fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a dispărut animalul”, a precizat agentul Laura Bradu, purtătorul de cuvânt IPJ Hunedoara. Şi locuitorii cartierului din zona stadionului din Petroşani, acolo unde este cantonat circul, spun că n-ar fi exclus ca exemplarul deosebit de frumos să fi atras privirile hoţilor. „Sunt o grămadă de ciorditori la blocurile sociale din apropiere, pe noi cel puţin o dată la şase luni ne calcă. Sigur i-a plăcut unuia şi s-a gândit că-l pune la căruţă. Sau poate vroia să-l taie, că şi ungurii (proprietarii circului) de asta se temeau”, spune un localnic. Potrivit unor surse, suspectat de furt ar fi un interlop din cartierul Colonie, însă informaţia nu este confirmată de poliţişti.

A evadat şi maimuţa
Anul trecut, un alt incident a avut loc tot la un circ cantonat în zona stadionului din Petroşani, după ce o maimuţică a reuşit să evadeze. Aceasta s-a suit în podul unei case aflată la câţiva metri de circ, iar proprietarul creştea porumbei şi s-a gândit că zburătoarele fac gălăgie. În cele din urmă, exasperat de zgomotul infernal care se auzea în podul casei, omul s-a dus să vadă ce se întâmplă şi a fost la un pas de infarct când s-a trezit în faţă cu maimuţa circului. Şi-a revenit, pentru că maimuţica era obişnuită cu omul şi pusă pe giumbuşlucuri şi i-a chemat pe îngrijitori să o recupereze.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 ore ago