Categories: Sport

S-au mulţumit cu puţin

Ciprian Marinuţ

 Jiul Petroşani a fost preocupată în primul rând, să nu piardă şi a scos doar o remiză, fără goluri, pe terenul nou-promovatei Gaz Metan Craiova, la capătul unui joc modest, cu puţine ocazii de poartă.

„Egal bun, cu o echipă bună”
Antrenorul Jiului, Toni Sedecaru, s-a arătat mai mulţumit de punctul obţinut, deşi Jiul e o echipă cu tradiţie şi pretenţii, în vreme ce adversarii sunt la primul sezon în eşalonul secund. „Sunt mulţumit cu un punct, e un punct binevenit. Am obţinut un rezultat bun, cu o echipă bună”. Mai pretenţios, antrenorul lui Gaz Metan Craiova, Jerry Gane, a atacat arbitrajul şi a părut că şi-ar fi dorit mai mult. „Echipa mea a fost cea activă, cea care a dominat jocul. Pe undeva, e bine că este al şaptelea meci fără înfrângere, dar sunt cam multe remize, totuşi. Astăzi, m-a nemulţumit arbitrajul”, a spus Gane.

Fără sare şi piper
Cele două echipe au dat senzaţia că se tem una de alta şi că le e frică să nu piardă, astfel că au părut mai preocupate să nu ia gol, decât să ameninţe poarta adversă. Prin urmare, prima repriză a fost de nivelul ligilor judeţene, fiind condimentată doar cu o şansă imensă de a înscrie a jiulistului Apetrei.
Nici mitanul secund n-a rupt gura târgului, dar parcă elevii lui Jerry Gane au fost mai activi, întrucât au avut două ocazii şi nu una, ca minerii. Mai întâi, Crăciun (‘63) nu a prins spaţiul porţii din şapte metri, iar câteva minute mai târziu, Trifu l-a luat la ţintă pe Hotoboc.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

PERCHEZIȚII ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA, ÎNTR-UN DOSAR DE  CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara – Biroul de Investigare a Criminalității Economice…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

20 de ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

20 de ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

20 de ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

20 de ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

20 de ore ago