Categories: EvenimentFlash

S-au dat sentinţele în dosarul „Ketamina”

Andreea Lazăr

Cei 30 de inculpaţi din dosarul „Ketamina”, printre care şi fiica primarului din Haţeg, Oana Timiş, şi-au aflat, ieri, sentinţele. Un singur inculpat din dosar a fost condamnat la închisoare cu executare, restul primind pedepse între cinci luni şi patru ani de închisoare cu suspendare.

Pedeapsă cu suspendare pentru Oana Timiş
Fiica primarului oraşului Haţeg, Oana Timiş, în vârstă de 21 de ani, a primit un an de închisoare pentru trafic de droguri şi cinci luni, pentru consum de droguri. Ea va avea de executat pedeapsa cea mai mare şi anume, un an.  Magistraţii hunedoreni au dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata de încercare de trei ani. În acest interval, Oana Timiş va trebui să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, să anunţe orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte opt zile. De asemenea, ea va trebui să se supună oricăror măsuri de tratament sau îngrijire, în scopul dezintoxicării, sub supravegherea Tribunalului Hunedoara. Oana Timiş şi-a petrecut aproape patru luni în închisoare, fiind eliberată la începutul lunii decembrie 2010.

O singură sentinţă de închisoare cu executare
Cei 29 de membri ai lotului „Ketamina”, acuzaţi de trafic şi consum de droguri, au primit pedepse de închisoare cu suspendare, între cinci luni şi patru ani. Singura care va sta după gratii timp de trei ani şi jumătate este Andreea Bercea. Ea mai avea de executat un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, în urma unei condamnări a Judecătoriei Petroşani. Magistraţii au cumulat cele două pedepse, iar tânăra îşi va petrece următorii ani în închisoare.
Inculpaţii pot declara apel la decizia magistraţilor în termen de 10 zile.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie mutată de pe o funcție de con­ducere de la o…

11 ore ago

Bulina albă

Ana-Maria Chirițoiu, absolventă a Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara, Pentru că a…

11 ore ago

Bulina neagră

V.B., din municipiul Deva Pentru că a fost depistat în libertate, după ce pe numele…

11 ore ago

Dezvoltare personală prin teatru pentru membrii Consiliului Copiilor Deveni

 • Atelier organizat în cadrul inițiativei UNICEF „Localități Prietene ale Copiilor” Membrii Consiliului Copiilor Deveni…

12 ore ago

Incendiatorul maşinii fostului primar al Vulcanului cere să fie reabilitat

Bărbatul a arătat judecătorilor că, după ce a fost eliberat din închisoare, și-a câștigat existența…

12 ore ago

Aparat de top pentru scanare DEXA, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara

Magdalena Șerban Scanarea DEXA (osteodensi­to­me­tria) este „standardul de aur” pentru diagnosticarea osteoporozei și eva­luarea densității…

12 ore ago