S-a umplut spitalul din Deva cu pacienţi COVID-19

Adriana Năstase

În acest moment, spitalul din Deva nu mai poate primi pacienţi cu COVID-19, susţine Sebastian Mezei, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. Dar, în zilele următoare, pe măsură ce se vor face demersurile necesare, vor fi internaţi în continuare bolnavii confirmaţi pozitivi.
Pe de altă parte, peste 300 de cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva au optat pentru cazare în regim hotelier, fie că au ieşit din carantină şi au intrat în izolare, fie că merg la serviciu şi preferă să nu se întoarcă acasă la finalul schimbului, a informat luni Consiliul Judeţean Hunedoara.
Primele cazate în unităţi hoteliere au fost 69 de cadre medicale de la SJU Deva, care au ieşit din carantina instituită în unitatea medicală. Ele vor rămâne în izolare timp de 14 zile. De asemenea, începând de ieri, 240 de cadre medicale de la SJU Deva, care au optat pentru cazare în regim hotelier în perioada următoare, vor fi cazate la unităţi hoteliere din municipiu. Costurile pentru cazare şi pentru hrana ce va fi asigurată în regim de catering vor fi suportate din bugetul CJ Hunedoara.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a ieşit luni din carantină, ceea ce permite ca atât pacienţii depistaţi pozitiv, cât şi cei suspecţi de infecţia cu virusul COVID-19 să poată fi internaţi şi trataţi de personalul medical al unităţii sanitare. În Spitalul Judeţean din Deva sunt internaţi peste 100 de pacienţi confirmaţi pozitiv la infecţia cu noul coronavirus. În unitatea de la Deva nu se mai internează bolnavi cu alte probleme, ci doar cei infectaţi cu noul virus.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

19 ore ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

19 ore ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

19 ore ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

19 ore ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

19 ore ago

Amendat că a aruncat deșeurile în Parcul Natural Lunca Mureșului

În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această pe­rioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…

19 ore ago