Categories: Sport

S-a stabilit componenţa seriilor din Liga a III-a de fotbal

       Federaţia Română de Fotbal a anunţat componenţa seriilor din Liga a III-a. Este totuşi o decizie provizorie, deoarece, ca defiecare dată, se vor mai face modificări din punct de vedere geografic la solicitarea unor cluburi înscrise în competiţie.
Ca şi la ediţia anterioară de campionat, sunt alcătuite cinci serii a câte 16 echipe, numărul total al participantelor fiind de 80.
CS Hunedoara şi LPS Cetate Deva (reprimită în competiţie după ce retrogradase în Liga 4, în urma retragerii celor de la FC Avrig (Sibiu) şi AFC Hărman (Hărman) şi a neînscrierii în campionat a echipei Stăruinţa Zagon (Covasna) după câştigarea barajului, vor evolua tot în seria a IV-a, ca şi în sezonul trecut.
Faţă de sezonul trecut, în această serie nu vor mai fi FC Avrig (retrasă), dar şi Unirea Alba Iulia şi Industria Galda, echipele din judeţul vecin fiind mutate în seria a V-a. Astăzi, la sediul federaţiei se va efectua tragerea la sorţi pentru stabilirea programului integral al campionatului. Iată componenţa seriei a IV-a din Liga a III-a, sezonul 2019 – 2020: U Craiova 1948 SA, CS Gilortul Târgu Cărbuneşti, ACS Flacăra Horezu, CS Viitorul Dăeşti, LPS Cetate Deva, CS Hunedoara, AFC Metalurgistul Cugir 1939, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, ACS Poli Timişoara, ACS Dumbrăviţa, AS Fortuna Becicherecu Mic, CS Şoimii Lipova, CS Gloria Lunca-Teuz Cermei, CS Naţional Sebiş, CS Crişul Chişineu Criş, ACS Progresul Pecica.(N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean