Categories: Actualitate

S-a sinucis cu otravă pentru şobolani

Maximilian Gânju

Un bătrân în vârstă de 72 de ani a murit, ieri dimineaţă – marţi, pe patul de spital, după ce a luat otravă pentru exterminarea şobolanilor. Bărbatul s-a sinucis, spun poliţiştii.

Bătrânul a fost descoperit pe data de 22 ianuarie, în locuinţa sa, de pe strada Independenţei din Petroşani, de către un membru al familiei, după ce luase otravă de şobolani. A fost dus imediat la Spitalul de Urgenţă, unde medicii au încercat zadarnic să-i salveze viaţa. După şapte zile de agonie, septuagenarul a murit, marţi dimineaţă, în jurul orei şapte. „Este vorba de un bărbat de 72 de ani, găsit în data de 22 ianuarie şi transportat la Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu diagnosticul intoxicaţie cu o substanţă necunoscută. Sesizarea a fost făcută de către medicul de la Urgenţă. La momentul acela, ne-am sesizat din oficiu şi am înregistrat un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Pot să vă spun că nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei infracţiuni”, a declarat comisarul Daniel Stamatie, din cadrul Poliţiei Petroşani.
Bătrânul a ajuns la Urgenţă în comă de gradul trei şi medicii au încercat din răsputeri să-l salveze, însă, ieri, a murit. A lăsat şi un bilet de adio, prin care îşi motivează gestul şi care a ajuns la procurorul care se ocupă de caz.„Concluzia în această cauză este clară, a fost vorba de o sinucidere”, a precizat comisarul Ştefan Ciucă, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Petroşani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

CONDUCĂTORI AUTO DEPISTAȚI SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE, ÎN VALEA JIULUI

Polițiștii rutieri din Petroșani au oprit pentru control, în data de 4 aprilie a.c., un…

5 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN DEVA

Polițiștii din municipiul Deva au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 27 de…

5 ore ago

ANUNŢ GHELARI

ROMÂNIA                                                                           JUDEŢUL HUNEDOARA Primăria Comunei GHELARI Adresa: Ghelari, Strada Rusca Nr. 5 Telefon 0254 735…

5 ore ago

ANUNŢ CRIŞCIOR

ROMÂNIA                                                                           JUDEŢUL HUNEDOARA Primăria Comunei CRISCIOR Str. Plopilor, nr. 6 (Cod poștal: 337200) Tel: +40-254-616367 …

5 ore ago

ANUNŢ MĂRTINEŞTI

ROMÂNIA                                                                           JUDEŢUL HUNEDOARA Primăria Comunei MĂRTINEȘTI Adresa: Mărtinești, Strada Principală, Nr. 15 Telefon 0254 246…

5 ore ago

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR DE CONTRABANDĂ ȘI SPĂLARE DE BANI

Polițiștii hunedoreni au pus în executare, la data de 6 aprilie a.c., 16 mandate de…

5 ore ago