Categories: ActualitateFlash

S-a născut de Ziua Europei, dar cu un secol în urmă. Centenara din Crişcior

Oana Mihnea

Maria Nicoară, din localitatea Crişcior, a împlinit ieri frumoasa vârstă de 100 de ani. La ceas aniversar, aceasta s-a bucurat de prezenţa celor dragi lângă ea, dar şi de un gest nobil venit din partea administraţiei locale. Chiar şi după un secol de viaţă, Maria Nicoară nu şi-a pierdut zâmbetul şi parcă ar vrea şi acum să le mai poarte de grijă copiilor sau nepoţilor, aşa cum a făcut odinioară.

A rămas văduvă la 24 de ani
Greutăţile prin care a trecut n-au slăbit-o, ci dimpotrivă, au făcut-o să fie şi mai puternică. Ieri, tocmai în ziua când a împlinit 100 de ani, şi-a văzut familia numeroasă reunită. Maria Nicoară s-a născut în 9 mai 1916, în comuna Crişcior, pe dealul Lacului şi a avut 11 fraţi. În anul 1934 s-a căsătorit şi s-a mutat pe Valea Gîrzii, tot în Crişcior. Împreună cu soţul ei au avut trei copii, Maria, Paraschiva şi Petru. Tocmai când copiii erau mici, bărbatul i-a plecat pe front. În ziua armistiţiului, soţul Mariei a fost omorât de un proiectil de artilerie, care i-a retezat capul în prezenţa fratelui său. În acest fel, centenara de la Crişcior a rămas văduvă cu trei copii, la numai 24 de ani. I-a crescut singură, muncind la oameni prin sat. Chiar şi aşa, a reuşit să îi dea pe toţi la şcoală ca să reuşească fiecare să îşi facă un rost în viaţă. În anul 1953, Maria Nicoară s-a recăsătorit cu Nicoară Lazăr, care era şi el văduv şi avea o fetiţă de un an şi jumătate. Şi pe aceasta, femeia a crescut-o ca o mamă adevărată, urmând apoi să-i crească şi fetele.

„Este cea mai bună maică din lume“
Aşa cum şi-a dorit, fiecare dintre copiii şi nepoţii ei au pornit pe un drum în viaţă şi s-au îndepărtat de casa unde au crescut. Dar în astfel de momente de fericire, i-au fost alături, chiar dacă au fost nevoiţi să vină de la mii de kilometri distanţă. „Bunica mea m-a crescut până la şase ani şi este cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, cea petrecută cu maica, pentru că aşa o numesc. Maica a avut trei copii, însă doar doi mai sunt în viaţă, mama mea şi unchiul meu. Dar are 10 nepoţi şi o grămadă de strănepoţi. Am avut o copilărie foarte frumoasă, maica ne-a înconjurat pe toţi cu multă dragoste. Eu stau în Gemania acum şi am venit special pentru ea acasă. Un asemenea eveniment este unic în viaţă. Maica a avut o viaţă grea, dar faptul că a trăit simplu cred că a ajutat-o să ajungă la această vârstă. Nu a ştiut ce înseamnă ura, doar dragostea, şi aş dori cât mai trăieşte să fie şi ea înconjurată de dragoste. Este cea mai bună maică din lume“, ne-a povestit, copleşită de emoţie, nepoata Lucia.
În faţa unui asemenea eveniment rar întâlnit în comună, administraţia locală nu a putut rămâne indiferentă. Primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui, alături de câţiva consilieri locali, au trecut pragul casei sărbătoritei şi i-au urat un sincer „La mulţi ani!“. Pe lângă un frumos buchet de flori, primăria a dorit să o sprijine pe Maria Nicoară şi cu suma de 2.000 lei.
„A fost un eveniment foarte important, de multe ori eram în această zi la Bruxelles sărbătorind Ziua Europei. Acum am fost la Crişcior pentru a sărbători o persoană deosebită, pe Maria Nicoară, care a împlinit frumoasa vârstă de 100 de ani. Pentru mine este un eveniment unic, de care n-am avut parte până acum. Am venit cu mult drag şi o voi face de fiecare dată când voi avea ocazia. Din păcate, astfel de momente sunt rare, tocmai de aceea şi bucuria este una pe măsură“, a declarat Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

24 de ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

24 de ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

24 de ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

24 de ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

24 de ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

24 de ore ago