Categories: Comunitate

S-a modificat cuantumul contribuţiei lunare la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Şi în 2020, persoanele în vârstă şi bolnave, care nu-şi poartă singure de grijă, îşi pot încerca norocul la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS). Instituţia oferă 50 de locuri, însă deocamdată sunt toate ocupate, existând şi o serie de dosare în aşteptare.

Legat de documentele necesare întocmirii unui dosar, conducerea unităţii spune că au suferit câteva modificări. „Un dosar complet conţine cerere de internare, analize medicale, copie după actul de identitate al persoanei în cauză, copii după certificatul de naştere, certificatul de căsătorie sau certificat de deces soţ/soţie (dacă e cazul), actul de identitate al aparţinătorilor, acte doveditoare privind veniturile persoanei asistate şi a susţinătorilor legali, declaraţie notarială privind obligativitatea aparţinătorului de a face plata contribuţiei lunare, grila de evaluare medico-socială a persoanei care se doreşte a fi internată şi certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap.
Mai multe detalii se pot obţine accesând http://www.uamshd.ro”, a precizat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. În continuare, Consiliul Judeţean Hunedoara le oferă ajutor financiar beneficiarilor care nu au nici un venit. ,,Ce s-a mai modificat este suma lunară, de la 500 de lei ajungând la 800 de lei. S-au tot mărit tarifele la utilităţi, iar noi practicam aceeaşi valoare din 2011, aşa că am fost nevoiţi să majorăm taxa de la 1 ianuarie 2020. Din cei 500 de lei, se reuşea să se acopere doar cheltuielile cu mâncarea pe o lună pentru o singură persoană”, a arătat managerul. Pe de altă parte, trebuie specificat că alocările pentru hrană au rămas la nivelul anului 2014, adică 16,6 lei pe zi, diabeticii beneficiind de două mese ca suplimente.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

3 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

3 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

3 zile ago