Un bărbat din Deva a avut o experienţă de neuitat cu un hoţ de maşini. Astfel, omul nostru, pe la 3 dimineaţa, în timp ce mergea cu un alt autoturism pe lângă Popasul Izvorul Decebal din municipiu, şi-a văzut propria maşină, condusă de un individ necunoscut, mergând încet şi cu farurile stinse. El a reuşit să-l prindă pe cel care-i furase maşina şi să cheme poliţia. Poliţiştii au descoperit că hoţul ghinionist este Ioan B., de 48 de ani, din comuna Şoimuş, şi îi furase deveanului autoturismul din faţa blocului. În plus, individul nici nu avea carnet de conducere. Cercetările au mai scos la iveală că respectivul hoţ deţinea mai multe bunuri ce par să provină din furturi din autoturisme. Ioan B. a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. (V. Macovei)
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră a fost rugat, politicos,…
Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…
C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…
Articolul publicat de Mesagerul Hunedorean încalcă flagrant principiile deontologiei jurnalistice și înlocuiește informarea corectă cu…