Actualitate

S-a împuşcat în cap cu o armă confecţionată artizanal

Un tânăr de 29 de ani, din Deva, a murit la spital, după ce s-a împuşcat în cap cu o armă artizanală.

Poliţiştii au descoperit că bărbatul a manevrat arma periculoasă care s-a descărcat, iar un glonţ i-a străpuns craniul.”Poliţia municipiului Deva a fost sesizată că un tânăr s-a autoaccidentat în urma utilizării unei arme de foc. Ajunşi faţa locului, poliţiştii au identificat victima, un tânăr de 29 de ani, din municipiul Deva, care a fost preluat de un echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul a utilizat necorespunzător o armă de foc artizanală, provocându-şi vătămări corporale”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Echipajul medical a găsit victima în stare foarte gravă, dar cu semne vitale. A fost stabilizată la faţa locului de către echipajul SAJ cu medic, în colaborare cu SMURD Deva şi a fost transportată la UPU Deva, dar cu toate eforturile medicilor, n-a supravieţuit. Poliţiştii efectuează cercetări pentru ucidere din culpă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura