Categories: Comunitate

S-a dat startul la înscrieri pentru ajutorul de minimis în apicultură

Magdalena Şerban

A fost lansată schema de ajutor de minimis pentru apicultorii afectaţi de fenomenele meteo din acest an, sprijinul fiind plătit pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol. Acesta va avea un cuantum de 20 lei/familie de albine.

Acte necesare şi condiţii
„Anunţ apicultorii că până la finele lunii octombrie pot veni să se înscrie în programul aferent ajutorului de minimis la sediul nostru situat în Deva, Strada 22 Decembrie, nr. 222. Plăţile se vor efectua până la sfârşitul anului. Le amintesc că pentru a fi eligibili să primească acest sprijin, trebuie să îndeplinească nişte criterii obligatorii. De exemplu, e necesar să aibă familiile de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof.Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 251/2017. De asemenea, e obligatoriu să aibă familiile de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană. Valoarea totală a ajutorului de minimis pentru creşterea albinelor nu poate depăşi suma de 20.000 euro/beneficiar pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. Totodată, pentru a se înscrie se impune să aducă o copie a certificatului de înregistrare la registrul comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea, în cazul persoanelor juridice, precum şi copie a BI/CI al/a împuternicitului persoană fizică, o dovadă cont activ bancă/trezorerie, precum şi o copie a documentului de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară eliberat de către direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană pe raza căreia îşi desfăşoară permanent activitatea stupina. Persoanele fizice vor prezenta atestatul de producător şi copie a CI, pe lângă cont activ şi atestare sanitar-veterinară. La predarea documentelor de către solicitant, acesta va avea asupra sa şi actele în original pentru autentificare de către reprezentanţii DAJ“, a precizat Călin Marian, directorul Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara.
De menţionat că la nivel judeţean, conform Registrului Naţional Apicol, se regăsesc circa 450 de apicultori. Până în prezent, s-au înscris în programul guvernamental aproximativ 50.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

18 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

18 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

18 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

18 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

18 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

18 ore ago