Categories: ActualitateFlash

S-a dat sentinţa pentru al doilea lot de turişti electorali de la Referendum

Natalia Bumbac

Judecătoria Deva a pronunţat sentinţa pentru al doilea lot de votanţi care au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi de fraudă la votul de la Referendumul de demitere a preşedintelui din 29 iulie 2012. Cei şase hunedoreni cercetaţi în dosar au primit amenzi penale care, dacă nu vor fi achitate, se vor transforma în zile de închisoare cu executare. Decizia Judecătoriei Deva nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Astfel, Adrian Constantin Cozmoiu, Nicolae Musteaţă, Alexandru Boroş Csaba, Mihai Ciubotaru, Danuţ Nicu Găldean şi Luminiţa Olivia Găldean au fost amendaţi cu sume cuprinse între 1.400 de lei şi 1.550 de lei, cuantumul corespunzător unei zile amendă fiind de 10 lei. Instanţa le-a mai interzis inculpaţilor să candideze pentru a fi aleşi în funcţii publice şi să-şi exercite votul pe o perioadă de cinci ani.
Reamintim că, în luna noiembrie 2014, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a emis trei rechizitorii prin care au fost trimise în judecată 32 de persoane, fiind acuzate de fraudă la vot. În acest sens, au fost înregistrate trei dosare, câte unul la judecătoriile Deva, Haţeg şi Hunedoara. Procurorii s-au sesizat în urma analizării listelor electorale permanente şi suplimentare în care au constatat că s-au comis mai multe infracţiuni, printre care votul multiplu, CNP-uri invalide etc. În luna februarie, Judecătoria Hunedoara a pronunţat sentinţa prin care alte 16 persoane au fost amendate penal cu sume cuprinse între 1.550 şi 2.100 lei. În dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Haţeg încă nu a fost dată sentinţa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

10 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

10 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

10 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

10 ore ago