Ieri, Judecătoria Deva a pronunţat sentinţa în dosarul în care un grup de 10 persoane de la noi din judeţ, din alte judeţe, dar şi din străinătate sunt judecate pentru trafic de obiecte de patrimoniu.
Doar trei vor merge la puşcărie
Potrivit datelor de pe portalul instanţei, magistraţii l-au achitat pe unul dintre membrii grupării, Ilie Luncan, şi au aplicat pedepse de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru Laszlo Ovidiu Olah şi Remus Marian Popa. Au mai scăpat de puşcărie Horia-Camil Radu, Ioan Bodea, Viorica Luncan şi Daniel Moc, ale căror condamnări la trei ani de închisoare au fost suspendate cu o perioadă de încercare de doi ani. Doar trei dintre cei 10 traficanţi de comori au fost trimişi în spatele gratiilor, sârbul Ilic Ljubiša, considerat şi capul grupării, pentru cinci ani, Daniel Sorin Jurcă şi Călin Corhan, pentru câte şase ani fiecare. Sentinţa Judecătoriei Deva nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.
Cei 10 traficanţi de comori sunt acuzaţi de procurori că, în perioada 1998-2007, au făcut săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, de unde au sustras şi traficat mai multe obiecte de patrimoniu, având legătură directă cu persoanele învinuite, în 2005, în dosarul „Aurul dacic I“. Membrii reţelei sunt acuzaţi de constituirea unei echipe de braconaj arheologic şi de încălcarea regimului juridic de protecţie a siturilor clasate ca monument istoric.
În Sudul județului, unde pe vremuri se scotea diamantul negru, câțiva băieți isteți au descoperit…
Avram Iancu, sportiv din Petroșani pentru că a reușit să stabilească o performanță pentru România,…
Marius m., din Lupeni, recidivist pentru că a urmărit, atacat și tâlhărit o bătrână care-și…
Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Deva au solicitat oprirea regulamentară a unui autoturism care…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au desfășurat o acțiune pentru punerea în aplicare a…
În timp ce se aflau în timpul liber, în zona Centrului Vechi din municipiul Deva,…