Greutăţile şi gândurile negre l-au împins pe un hunedorean la un gest extrem. Acesta s-a aşezat pe linia de cale ferată şi a fost lovit cu putere de locomotiva unui tren.
Ambele picioare sfârtecate
Este vorba despre Mureşan Adrian Răzvan, un bărbat de 29 de ani, din satul Baru. Nenorocirea s-a petrecut în gara din Petroşani, în jurul orei 23.30. Acela a fost momentul când omul a considerat că trebuie să îşi încheie socotelile cu viaţa. Când trenul accelerat s-a apropiat de staţie, acesta a sărit pe şine şi a fost izbit de locomotivă. În urma impactului, bărbatul a suferit mai multe leziuni grave şi ambele picioare i-au fost amputate. Martorii teribilei scene au sunat imediat la 112 în speranţa că mai poate fi salvat. Echipajul care a sosit la faţa locului a constatat că bărbatul încă avea puls şi au decis să îl transporte de urgenţă la spitalul din Petroşani. În ciuda eforturilor medicilor de aici, după aproximativ cinci ore, acesta a intrat în stop cardio-respirator şi a murit.
A sustras bani de la serviciu
Mureşan Adrian Răzvan era gestionar la o societate comercială din Petroşani. La începutul acestei luni, colegii de la locul de muncă i-au făcut o plângere penală acestuia pe motiv că ar fi sustras din firmă 7.400 lei. Drept urmare, bărbatul era cercetat pentru delapidare şi cel mai probabil nu a mai suportat să trăiască sub presiunea acestui necaz. Mai mult decât atât, înainte de gestul final, victima a lăsat şi un bilet de adio familiei, în care îşi cere scuze pentru suferinţa pe care le-o provoacă şi le cere să îl ierte pentru ce a ales să facă.
George Resiga, șeful Serviciului Public Salvamont Lupeni Pentru că, alături de colegii săi, pe parcursul…
Silvester N., din Vulcan Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru comiterea infracțiunii de…
Au ajuns, vorba aceea, la fundul sacului — și nu orice sac, ci unul scuturat…
Primăria municipiului Hunedoara continuă proiectul de construire a noului stadion „Corvinul 1921", din localitate, din…
Individul a intrat peste sora lui în casă și a călcat-o în picioare chiar în…
Pentru că și-a abandonat familia, un hunedorean a fost condamnat de către o instanță de…