Eveniment

S-a aruncat de la etajul 8

O femeie din Vulcan a decis să-şi pună capăt zilelor şi s-a aruncat de la etajul 8 al blocului în care locuia. Poliţiştii au declanşat o anchetă, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Din primele date, femeia ar fi cunoscută cu antecedente psihice şi ar mai fi ameninţat şi altă dată că se omoară, dar, de această dată, şi-a dus planul până la capăt. Femeia, în vârstă de 48 de ani, locuia pe strada Nicolae Titulescu din Vulcan împreună, cu fiul ei. A profitat de faptul că acesta nu era acasă şi s-a aruncat de la fereastra apartamentului în care locuia, situat la etajul 8 al imobilului. La faţa locului au sosit imediat echipajele de prim-ajutor şi au transportat-o de urgenţă pe femeie la Spitalul Municipal Vulcan, dar în jurul orei 15.30, medicii au declarat decesul acesteia. Comandantul Poliţiei municipiului Vulcan, Toma Mihu, spune că în acest caz se fac cercetări şi se ia în calcul atât ipoteza sinuciderii, dar şi o cădere accidentală de la înălţime. (C. Cosman)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura