Sport

Rugbiul trăieşte şi în afara Superligii

11 x 2 Stiinta primul antrenamentCiprian Marinuţ

În ciuda multor incertitudini şi a ratării promovării în Superligă din cauza sărăciei, echipa de rugby Ştiinţa Petroşani şi-a reluat pregătirile la începutul acestei săptămâni. La primele antrenamente s-au prezentat în mare parte vechii componenţi ai lotului, surpriza din Dealul Institutului fiind revenirea fostului jucător de lot naţional, Daniel Cojocaru, întors la echipă după patru ani.

Au pierdut două piese grele
De la primele şedinţe de pregătire au lipsit talentaţii Răzvan Barbu şi Marian Nastasiei, plecaţi la Poli Iaşi, în Superligă. Pe de altă parte, surpriza plăcută a fost prezenţa la antrenamente a jucătorului Daniel Cojocaru, fost jucător de lot naţional, care are la activ câteva promovări cu Ştiinţa. „Ne-am reluat antrenamentele, dar gândul nostru este la ceea ce se va discuta, astăzi, la şedinţa Federaţiei Române de Rugby de la Bucureşti. Este o pauză foarte lungă până la reluarea campionatului, nu putem sta aşa, trebuie să avem nişte competiţii până atunci. Cei din Superligă au Cupa Regelui, anul trecut a fost prima ediţie, iar pentru noi, cei din Divizia Naţională, e vorba să avem meciurile din Cupa României şi ceva turnee de rugby în 7. Foarte probabil, se vor alcătui două serii pe criterii geografice, astfel că noi vom juca cu Mănăştur – Cluj, Arad, Sibiu, eventual Buzău. Vom afla exact săptămâna aceasta întregul program competiţional al acestui sezon. Cert este că ne-ar conveni să nu mai jucăm cu echipe de la sute de kilometri distanţă. Ar fi bine să se mai restrângă puţin şi să jucăm cu echipe din Ardeal”, a afirmat managerul Emil Drumea.
Sistemul competiţional în rugby-ul românesc se va schimba din acest an. Mai precis, se va trece la calendarul toamnă-primăvară, astfel încât turul campionatului 2016 va începe în toamna acestui an, nu în primăvară ca până acum. Din păcate, nu s-a întâmplat nici o minune din punct de vedere financiar, şi Ştiinţa Petroşani, câştigătoarea titlului din Divizia Naţională de Seniori în sezonul trecut, nu va putea să onoreze cu prezenţa Superliga Naţională.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura