Categories: Sport

Rugbist de la Ştiinţa, transferat la Dinamo

Jucătorul echipei Ştiinţa Petroşani, Adrian Călugăreanu, a făcut pasul spre Superliga Naţională, întrucât tânărul de 21 de ani se va transfera la Dinamo Bucureşti, una dintre puterile rugbiului românesc.
 

Cedat din motive financiare
 „Din păcate, nu ne-am mai permis să-l ţinem pe jucător, deoarece nu i-am putut satisface pretenţiile financiare. Ne pare rău că l-am pierdut, dar nu putem rivaliza cu un club de talia lui Dinamo la salarii”, a declarat antrenorul „studenţilor”, Alexandru Lupu.

 

Amicale anulate de… autocar
Ştiinţa Petroşani ar fi trebuit să susţină în această perioadă mai multe jocuri de verificare, dar din cauza unei defecţiuni la autocar, sportivii nu au putut face deplasările la Arad şi Bucureşti. „Am plecat ieri dimineaţă spre Bucureşti, dar când am ajuns în apropiere de Aninoasa, am fost nevoiţi să ne întoarcem. Pe lângă faptul că am făcut o oră din Petroşani până în zona Aninoasei, autocarul nu a mai putut urca panta spre Vulcan. Ne pare rău că a trebuit să renunţăm la aceste amicale”, a declarat tehnicianul „studenţilor“. Divizia Naţională, care e al doilea eşalon valoric, urmează să înceapă pe 26 martie.

„Vrem să fim profesionişti”
Echipelor din Divizia Naţională şi implicit şi grupării din Petroşani, „Ştiinţa“, li se vor aplica pretenţiile obligatorii ale dotărilor sportive pentru a participa în campionat. Astfel, din 2013, echipele vor fi obligate să aibă tribune cu minimum 200 de locuri, iluminare adecvată, sonorizare şi culoar de acces spre terenul de joc. „Este binevenită această măsură, iar noi ne vom conforma dacă vrem să devenim cu adevărat profesionişti. Am discutat cu cei din conducere şi probabil că vom demara un proiect european cu ajutorul celor de la Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăriei Petroşani şi a Universităţii din Petroşani. Chiar avem de gând să facem o bază nouă cu tot ceea ce trebuie şi este prevăzut în regulament”, a declarat antrenorul Alexandru Lupu.
Echipe participante în Divizia Naţională: CS Poli Agro Iaşi, RC Bârlad, CS Ştiinţa Petroşani, CSM Bucovina Suceava, R.C. Stejarul Buzău, CFR CSU SCM Braşov, C.S.O. Pantelimon.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

10 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

10 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

10 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

10 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

10 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

10 ore ago