„Nu există pentru individul modern necesitatea întrebării «încotro mergem?». Disponibilităţile inteligenţei sunt într-un fel blocate de formele minore ale idealurilor sau, mai bine zis, de puţinătatea imaginaţiei în căutarea sensului real al cunoaşterii…
Criza poate fi destăinuită prin dispariţia unor valori care nu au mai fost înlocuite cu altele noi. Este ceea ce s-a întâmplat cu dispariţia principiilor etice în cultură şi prin aceasta în civilizaţia de azi. Sentimentele umane sunt greu de menţinut la un nivel elevat fără a se sprijini pe anumite norme de conduită ale individului. Numai noţiunea singură păstrează umanitatea într-un domeniu abstract, lipsit de subiectivitatea de care ego-ul nu se poate complet detaşa şi care este un impuls necesar ei. De aceea, individul trebuie educat să înţeleagă că ce-i uman în tine este tocmai sensul pe care tu îl dai lumii. Desigur, noi nu putem ieşi din drumul epocii noastre, dar trecutul, cu experienţa lui, trebuie să ne ajute la construirea propriului nostru ideal, pe care să-l făurim cu mijloacele ce ne sunt proprii… În ceea ce ne priveşte, noi credem că, trăind sub egida spiritului efectiv ştiinţific, cel mai potrivit mijloc de modelare a omului este asceza culturii. Nu vreau să spun că fiecare individ uman nu-şi poate găsi o cale proprie pe măsura lui, un mijloc de concentrare care să ducă la eliberarea intelectului. Dar mai mult decât oricând, găsesc că în momentul de faţă, în lupta de îndiguire a ameninţării vieţii înseşi, omul are nevoie de o umanizare şi mai ales de recunoaşterea propriei lui esenţe prin cultură. Cultura este o veritabilă lumen mundi, dând un sens şi o valoare a tot ce există.” (Anton Dumitriu)
Nu trece zi fără ca vreun năzdrăvan îmbrăcat de stat și plătit binișor din banii…
Csaba Kutasi, președintele Organizației municipale Petroșani a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România Pentru că…
Claudiu Z., din municipiul Lupeni Pentru că este judecat pentru comiterea infracțiunii de ultraj și…
Municipiul Deva își deschide porțile către marii investitori internaționali și își consolidează poziția pe harta…
Noapte de coșmar în fața unui local din municipiul Deva, unde un conflict spontan s-a…
Statul român a reușit să recupereze în total 14 brățări regale dacice din aur, sustrase…