De ieri, după ce au primit înştiinţarea de la Biroul Administraţie Publică Locală a Primăriei Deva, Roxana Chişotă (foto stânga) şi Ovidiu Moş (foto dreapta) şi-au intrat în drepturile de viceprimari, posturi ocupate până atunci de Marcel Morar şi Cosmin Costa, maziliţi din funcţie prin hotărâre de consiliu local. Astfel, USL Deva şi-a văzut visul împlinit, reuşind să-şi pună viceprimarii doriţi pe posturi.
Reamintim că, în ceea ce priveşte hotărârile de schimbare din funcţiile de viceprimari, respectiv de promovarea pe posturi a Roxanei Chişotă şi a lui Ovidiu Moş, urmează ca Prefectura să se pronunţe asupra legalităţii acestora. Dacă Prefectura, după analizarea hotărârilor, susţine că ele sunt luate conform legii, atunci, cei doi proaspăt viceprimari rămân pe poziţii, iar dacă nu, revin pe funcţii, din nou, Morar şi Costa. Deci, după mai multe luni în care au încercat să-şi pună pe funcţiile de viceprimari oamenii lor, cei din USL au reuşit ieri, să rezolve această problemă.
Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…
O poveste sfâșietoare, care a impresionat și a revoltat sute de mii de români, a…
Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…
View Comments
Pai daca si acuam prefectul zice ca nu ii bine facuta schimbarea ar trebui facuta o revolta si intrat pe el in cabinet si omorat ca ii un bozgor prost
De le prefectura vine veste ca nici acum nu-i bine cu viceprimarii.
Ba, consilierilor voi nu a-ti inteles ca pina nu are UDMR postul de viceprimar de la prefectura vine << NU-I BINE << .
TUDOM?