Primăria Aninoasa are promisiuni de finanţare de la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru construirea unui bloc de locuinţe sociale pentru romii din Iscroni. În prezent, 60 de familii de romi locuiesc în nişte spaţii insalubre, mai precis în nişte barăci.
Primarul oraşului Aninoasa doreşte să construiască un bloc de locuinţe pentru aceştia şi să îi mute acolo, pentru a face alte investiţii pe terenul respectiv. „Am depus acest proiect în anul 2009, dar a trebuit să realizăm toate utilităţile, apă şi canal, pentru a putea merge mai departe cu demersurile. Am făcut acest lucru şi acum avem promisiuni de finanţare pentru construirea blocului. Acesta va avea 60 de apartamente, pentru toţi romii care locuiesc acum în barăci. Valoarea proiectului ajunge la 12 milioane de lei“, a declarat Nicolae Dunca (foto). Există planuri şi pentru terenul care va rămâne liber. „Zona respectivă va fi ecologizată. Am discutat cu reprezentanţii unor firme, care ar putea să investească aici. În principiu, locuitorii din Iscroni ar avea nevoie de un supermarket. Ne dorim să atragem investitori, pentru o perioadă cât mai lungă“, a adăugat Dunca, primarul din Aninoasa. Pe lângă această investiţie, administraţia locală mai are în plan pentru anul 2015 asfaltarea tuturor străzilor din Aninoasa.
Polițiștii din municipiul Deva au reținut pentru 24 de ore un bărbat din orașul Geoagiu,…
George Resiga, șeful Serviciului Public Salvamont Lupeni Pentru că, alături de colegii săi, pe parcursul…
Silvester N., din Vulcan Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru comiterea infracțiunii de…
Au ajuns, vorba aceea, la fundul sacului — și nu orice sac, ci unul scuturat…
Primăria municipiului Hunedoara continuă proiectul de construire a noului stadion „Corvinul 1921", din localitate, din…
Individul a intrat peste sora lui în casă și a călcat-o în picioare chiar în…