România, Țara lui Dumnezeu!

Adriana Năstase

Toată țara, întreg județul Hunedoara a fost o sărbătoare ieri, de 1 Decembrie. România este o țară divină și suntem norocoși că trăim aici, chiar dacă unii vor zice altfel. România este Țara lui Dumnezeu!
MESAGERUL HUNEDOREAN vă arată cum au sărbătorit unii politicieni ai județului.

„Ziua noastră și a țării în care ne-am născut”
„Toți sub un singur nume, toți sub aceleași culori ale Drapelului Național, românii și-au croit drumul afirmării între națiunile lumii, România fiind astăzi un stat modern și respectat.Reîntregirea de la 1918 este un dar pe care îl primim din generație în ge­nerație și pe care trebui să-l prețuim. Datoria fiecăruia dintre noi este să luptăm neobosit pen­tru Unitatea, Suveranitatea şi Independenţa Ro­mâ­niei. Istoria ne demonstrează că, în momentele dificile, românii nu și-au pierdut niciodată credința sau curajul. Ca și bravii noștri înaintași, prin faptele noastre, trebuie să facem tot ce stă în puterea și priceperea noastră pentru a ne ridica la nivelul sa­crificiului lor. Să fim toleranți, să fim uniți și să fim solidari! Ziua de 1 Decembrie este și o zi a bucuriei, a speranței, este ziua în care privim cu speranță spre viitor. Este ziua în care reînnoim anga­ja­men­tul nostru de a lăsa urmașilor noștri o țară pri­mi­toare în care drepturile și libertățile să fie res­pectate cu sfințenie, iar grija pentru oameni să fie mai presus de orice. La mulți ani, România!,
La mulți ani, Români!”, a declarat Laurențiu Nis­tor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Vom trece cu bine peste perioada grea
„Din acest loc, unde este arborat Tricolorul, do­resc să transmit astăzi următorul mesaj: vom tre­ce cu bine peste această perioadă grea și com­pli­cată. Dar noi toți, care astăzi suntem aici pentru a sărbători Ziua Națională, suntem datori să avem grijă de sănătatea, educația și de posibilitățile pe care le oferim copiilor și tinerilor de acum, pentru ca ei să poată deveni românii care contribuie la dez­voltarea României”, a spus prefectul Călin Marian.

„Să ne gândim la lucrurile care ne unesc”
„1 Decembrie 1918 a fost un moment în care eroismul, sacrificiul şi credinţa înaintaşilor noştri au făcut posibil ca toată suflarea românească să trăiască într-un singur stat – România.
Astăzi, la 103 ani de la acel moment de grație al poporului român, se cuvine mai mult ca oricând să ne aducem aminte de toţi cei care s-au jertfit pen­tru a-şi apăra ţara, drepturile şi libertatea noastră.
Avem datoria morală să transmitem, din ge­ne­raţie în generaţie, povestea acestei zile care a scris istoria neamului nostru.
În această zi, trebuie să ne gândim la lucrurile din viaţa noastră care ne unesc cu adevărat – valorile na­ţionale pe care trebuie să le cinstim şi să le apărăm.
În acest moment unic, special, marcat de re­cu­noştinţă, solidaritate şi speranţă, să luăm exemplul strămoşilor noştri – să fim UNIŢI pentru binele patriei noastre, România.
Să construim împreună o Românie puternică, un viitor mai bun pentru noi şi pentru generaţiile ur­mă­toare!”, a spus edilul șef al Devei, Florin Oancea.

Imbold la perseverență
„Ziua Națională a României este un moment cu totul deosebit pentru fiecare dintre noi. Un mo­ment în care suntem obligați să onorăm amintirea eroilor noștri și să cinstim această țară minunată așa cum putem mai bine. Pentru mine, ca primar al celui mai mare oraș din județul Hunedoara, cea mai importantă sărbătoare națională este și în acest an un imbold pentru perseverență în re­zol­va­rea problemelor cetățenilor, tenacitate în atin­gerea obiectivelor orașului și consecvență în ur­mă­rirea binelui comunității. La mulți ani, România!”, a afirmat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

7 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

7 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

7 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

7 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

7 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

8 ore ago