Comunitate

România, reprezentată din nou de Insemex Petroşani la o manifestare internaţională

Magdalena Şerban

De curând, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani, prin dr. ing. George Artur Găman (foto) şi dr. ing. Daniel Pupăzan, a participat la cea de-a 24-a Întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa, desfăşurată la Salzburg, în organizarea Ministerului Federal pentru Sustenabilitate şi Turism din Austria.

Tema principală de dezbatere a întâlnirii a fost “Planuri de urgenţă şi de reacţie la situaţiile de criză pentru operaţiunile miniere de suprafaţă şi subteran”. În deschiderea evenimentului, reprezentanţii ţării gazdă au expus participanţilor punctul de vedere primit din partea Unităţii pentru Eficienţa Resurselor şi Materii Prime din cadrul Comisiei Europene, cu privire la potenţialul minier al Europei.
„La această întâlnire de lucru au mai luat parte conducători ai Autorităţilor Miniere din Austria, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, delegaţiile prezentând şi discutând asupra specificităţii situaţiilor de urgenţă şi a planurilor de reacţie la situaţiile de criză pentru operaţiunile miniere din fiecare stat participant în parte, dar mai ales asupra modalităţilor de prevenire a apariţiei unor astfel de situaţii care pun în pericol viaţa lucrătorilor din industria minieră. Astfel, cea de-a 24-a Întâlnire a Conducătorilor Autorităţilor Miniere de Stat din Europa a contribuit la schimbul de cunoştinţe, informaţii şi experienţe referitoare la planurile de urgenţă şi de reacţie la situaţiile de criză întâlnite în industria minieră subterană şi de suprafaţă, relevând faptul că tehnicile de exploatare şi procesare minieră utilizate actualmente în spaţiul european au fost îmbunătăţite semnificativ de-a lungul anilor, reducând astfel riscurile pentru muncitori şi comunităţile din zonele miniere şi minimizând impactul acestor activităţi asupra mediului înconjurător.
Participanţii au punctat de comun acord că este esenţială stabilirea unei baze legale pentru planurile de urgenţă şi de reacţie la situaţiile de criză la nivel naţional în concordanţă cu regulamentele internaţionale. Prevederile legale minime ar trebui să garanteze protecţia lucrătorilor şi a mediului înconjurător”, a spus dr. ing George Artur Găman, directorul general al INCD Insemex Petroşani.
Mai trebuie precizat că la finalul şedinţei de lucru, conducătorii Autorităţilor Miniere au semnat Memorandumul întâlnirii, stabilindu-se tema întâlnirii din anul 2019, care va avea loc în Germania.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura