Sport

România participă la Campionatele Europene de Judo cu 13 sportivi

Sportivii Vlăduţ Simionescu şi Corina Ştefan (fostă Căprioriu), care făceau parte din lotul naţional de judo, ratează participarea la Campionatele Europene de seniori de la Praga (Cehia), după ce au fost depistaţi pozitiv la coronavirus, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin Guşă.

„Din nefericire,pe Corina Căprioriu a lovit-o Covid-ul, era într-o formă bună, deci nu a putut să facă deplasarea. La masculin avem problema favoritului nostru care se înscria la o medalie, Vlăduţ Simionescu, care la testul pe care l-a făcut vineri a fost depistat pozitiv la Covid şi a trebuit să-l ţinem acasă pentru că la Europene prevederile sunt foarte drastice”, a declarat Guşă.

România participă la Campionatele Europene de Judo de la Praga, care se vor desfăşura între 19 şi 21 noiembrie, cu 13 sportivi, 8 la masculin şi 5 la feminin.  „Lotul nostru este numeros, în special la masculin, numai că pe ansamblu este decimat în zona celor favoriţi la medalii, din două motive. La feminin avem și două accidentări, ale Monicăi Ungureanu, care a luat bronzul la precedentele Europene, şi accidentarea gravă a Loredanei Ohâi, de la 57 de kilograme. Ambele sunt în pregătire şi vor reintra în competiţii din ianuarie, au fost operate şi recuperate în străinătate, pentru că nu am avut posibilitatea în ţară. Dar ne gândim doar la calificarea lor  la Olimpiada de anul viitor. La feminin, la categoria 52 de kg, Andreea Chiţu, este una dintre favorite la medalia de aur. Ea este secondată de Alexandra Pop, tot la 52 de kg, Ştefania Dobre evoluează la 63 de kg, iar Serafima Moscalu,va participa la 70 kg „, a declarat Guşă.

Oficialul FRJ speră însă că România va reuşi să obţină medalii la competiţia de la Praga: „La masculin Alexandru Raicu, la 73 de kg, are şansa lui la medalie, dublat de campionul naţional de tineret Adrian Şulcă. La 81 de kg îl avem pe Marcel Cercea, la 66 de kg avem speranţe cu Petr Zhukov, românul naturalizat recent, care începe să confirme, alături de campionul la tineret Laris Borş-Dumitrescu, care are şi el şansa lui. Şi mai avem doi sportivi, unul la 90 de kg, medaliat la juniori, Alexandru Creţ, şi Eduard Şerban, la 100 de kg, care săptămâna trecută a fost dublu-medaliat la juniori şi tineret cu bronz şi avem speranţe să facă o figură frumoasă”.

Referitor la calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Guşă a precizat că orice medalie obţinută la Europene îi propulsează pe sportivii români în această cursă: „Orice medalie, pentru oricare din lot, la Campionatele Europene, îl duce aproape automat la Jocurile Olimpice, pentru că punctajul este unul mare. Fiecare fiind clasat în primii 30-40, îi propulsează cu 10-15 locuri în sus. Şi clasările pe 5-7 contează, dar se punctează mai puţin. Pentru Andreea Chiţu, am dorinţa şi speranţa că poate avea o competiţie bună, o merită. Este o sportivă exemplară şi extrem de inteligentă, căreia îi prevăd un viitor consolidat în sportul românesc după retragere”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura