Rocadă la conducerea Serviciului de Cadastru din Primăria Deva

Horia Jarnea, directorul Serviciului Comunitar pentru Cadastru şi Agricultură (SCCA), a cerut conducerii Primăriei Deva să treacă pe postul de adjunct. Viceprimarul Răzvan Mareş a acceptat cererea lui Jarnea, iar de ieri, serviciul respectiv va fi condus de Călin Ghilea, acesta făcând rocada cu Jarnea.
Horia Jarnea conduce de ani buni serviciul, încă din mandatele anterioare ale lui Mircia Muntean. „Călin Ghilea poate rămâne director al Serviciului de Cadastru pe o perioadă maximă de şase luni, timp în care vom organiza concurs pentru ocuparea postului de director”, a declarat Răzvan Mareş. Întrebat dacă există un favorit pentru acest post, viceprimarul municipiului a declarat: „aşa cum s-a văzut că examenul pentru şefia Poliţiei locale a fost unul corect (n.r.-Alin Rădoane, cel care asigură interimatul serviciului nu a trecut de proba scrisă), aşa vor fi toate examenele pentru posturile din Primăria Deva. Toţi cei care se vor înscrie la examen vor avea şanse egale. Chiar dacă noi ne dorim să lucrăm cu persoane pe care le cunoaştem, cu care ştim că putem forma o echipă, asta nu înseamnă că nu vom putea lucra şi cu alţii dacă vor câştiga concursurile. Trebuie să ajungem la normalitate, asta e ceea ce ne lipseşte în administraţie“. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ei ati vazut? Pentru stabilitate in conducerea firmelor de stat directorul trebuie sa fie de la partidul aflat la putere iar adjunctul din opozitie. Cand se schimba puterea politica se schimba si directorii intre ei, dar macar exista continuitate.

Recent Posts

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

3 ore ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

6 ore ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

6 ore ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

6 ore ago

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

o zi ago