Politica si administratie

Robert Muzsic (PMP): Facem campanie fără atacuri, vrem să le arătăm hunedorenilor ce proiecte avem

Sorina Popa

Robert Muzsic (foto) va candida la alegerile locale din acest an din partea PMP pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. El are susţinerea nu numai a organizaţiei judeţene, dar şi pe cea centrală.

Am întrebat-o pe Ioana Constantin, secretarul general al PMP, ce şanse are Robert Muzsic la alegerile locale?
„La Hunedoara, în judeţul Hunedoara, avem o echipă care creşte constant. Această echipă se măreşte de la o zi la alta. Îl susţinem pe Robert Muzsic, el atacă postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Ca şi coordonator al campaniei electorale a PMP, sunt convinsă că Robert va obţine un scor cu două cifre. Avem câteva scenarii politice. Sunt situaţii dificile în Hunedoara, nu e vorba doar de pandemia de Covid-19, sunt şi inundaţii. Va fi o campanie electorală dificlă, vor fi alte reguli, alte măsuri. La nivel naţional avem 2.600 de candidaţi. Avem aşteptări mari de la organizaţiile PMP din teritoriu şi Hunedoara este una dintre acestea”, a declarat Ioana Constantin, secretarul general al PMP.
Robert Muzsic s-a decis că va candida la şefia CJ după o analiză serioasă. PMP l-a convins să facă acest pas, iar acum intră în bătălia electorală pentru funcţia de preşedinte al instituţiei judeţene. „Nu vom face o campanie bazată pe atacuri, vrem să arătăm ce proiecte le propunem hunedorenilor”, a declarat Robert Muzsic, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura