Riscurile meseriei. Prostituată sechestrată şi apoi tâlhărită

6 iunie 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Fata a sărit din maşina aflată în mers pentru a scăpa de agresor. Procurorii au cerut ares­tarea preventivă a suspectului şi-l cercetează pentru lipsire de libertate în mod ilegal, furt calificat şi lovirea sau alte violenţe.
Suspectul de 26 de ani a fost prins în urma unei acţiuni a poliţiştilor Biroului Investigaţii Criminale Deva, la câteva zile de la comiterea faptei. Elisei Petruţ a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar judecătorii din Deva i-au respins cererea de luare a măsurii preventive a controlului judiciar sau a arestului la do­miciliu. În urma probatoriului, poliţiştii au sta­bi­lit că tânărul, în seara zilei de 28.05.2021, după ce a întreţinut raporturi sexuale cu o tânără în vârstă de 28 de ani, a transportat-o, contrar voinţei acesteia, din localitatea Sân­tuhalm în municipiul Deva. ”Tânăra a fost ne­voită să sară din autoturism, în momentul în care acesta a încetinit viteza de deplasare. Îna­inte de a sări din maşină, tânărul i-a smuls femeii poşeta, iar din interior i-a sustras 150 de lei”, a informat IPJ Hunedoara. (M.Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Au prădat de mai multe ori un depozit de materiale de construcţii

Autorii sunt doi tineri din Geoagiu, unul de 18 ani iar celălalt de 15. Suspectul major a fost luat de...

Sancţionat pentru că s-a raliat la mişcarea „anti-mask”

Maximilian Gânju „Viaţa este imposibilă fără respiraţie, iar nici unul dintre articolele invocate în pro­cesul-verbal de sancţionare nu prevede concret...

Lemn tăiat ilegal vândut de o societate din Baru

Un control al poliţiştilor Biroului Com­ba­terea Delictelor Silvice, împreună cu re­pre­zen­tanţi ai Gărzii Forestiere Timişoara şi ai Oco­lului Silvic Pui,...

Închide