Actualitate

Risc ridicat de avalanşă în munţii Parâng şi Vâlcan

 

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara avertizează turiştii asupra riscului ridicat de avalanşă din partea centrală înaltă a Masivului Parâng, pericolul fiind prezent şi în Masivul Vâlcan, unde zăpada de pe cornişe o poate lua la vale.
„Riscul de avalanşă este de gradul 3-4 în zona de creastă din partea centrală a Masivului Parâng, la altitudini mai mari de 1.800 de metri, dar şi pe văile adânci, unde pericolul este mare. Sunt cornişe foarte groase, stratul de zăpadă este compact, s-a mai tasat, dar vântul a bătut foarte tare. Din acest motiv s-au format plăci de vânt şi există riscul ca acestea să plece la vale“, a declarat Remus Popescu, şeful Salvamont Petroşani.
El a recomandat turiştilor care vin în Staţiunea Parâng să nu plece pe trasee, mai ales că în zonă se anunţă ceaţă.
Pericolul de avalanşă este prezent şi în Masivul Vâlcan, în zonele în care s-au format cornişe de zăpadă care ar putea să plece atunci când sunt călcate de turiştii lipsiţi de experienţa traseelor pe timp de iarnă.
„Zăpada este lipsită de coeziune şi se poate declanşa oricând o avalanşă pe aceste cornişe“, a explicat George Resiga, şeful Salvamont Lupeni-Straja.
Din cauza vremii capricioase, salvamontiştii din Straja recomandă turiştilor să rămână în staţiuni şi să întrebe la punctele Salvamont despre evoluţia vremii în cazul în care doresc să facă o drumeţie în afara zonelor schiabile. (Sorin Blada, Agerpres)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura