Ridzi a spus pas propunerii de a merge în Parlament

Sorina Popa

Primarului din Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi (foto), i s-a propus să candideze la alegerile generale pentru un loc de deputat din partea PNL. Ridzi a spus, însă, pas propunerii venite de la colegii săi de partid.

“Pot duce Petroşaniul acolo unde îi este locul”
„Sunt profund onorat de încrederea cu care m-a creditat Partidul Naţional Liberal, pro­pu­nându-mi să candidez pe un loc eligibil pentru Parlamentul României. Este o confirmare a muncii şi activităţii desfăşurate în calitate de primar al municipiului Petroşani, aşa cum a pre­cizat şi preşedintele PNL Hunedoara, Vetuţa Stănescu, însă anunţ că am refuzat această candidatură. Între a fugi de răs­pun­derea şi responsabilităţile pe care funcţia de primar le implică şi a continua munca, lupta pentru dezvoltarea municipiului Petroşani, aleg să mă lupt, să mă implic şi să finalizez toate proiectele începute, dar şi să demarez altele noi! Petroşaniul merită să continue să se dezvolte şi vreau să îi dau această şansă, aşa cum am promis şi în campania electorală. Ştiu şi pot face acest lucru! Am o echipă de profesionişti alături de mine, împreună cu care pot să duc Petroşaniului acolo unde me­rită, acolo unde îi este locul! Nu îmi voi deza­măgi nici echipa aflată alături de mine, dar nici pe cei care m-au ales! Este o obligaţie morală pe care o am în primul rând faţă de oamenii care m-au votat şi, aşa cum nu am făcut-o până acum, nu voi trăda nici pe viitor încrederea celor care m-au susţinut şi m-au ales în fruntea administraţiei publice locale! Nicio­dată nu am plecat dintr-o funcţie aleasă! Pro­punerea PNL mă onorează, le mulţumesc tuturor colegilor şi în special d-nei preşedinte Vetuţa Stănescu, care m-a propus pentru acest loc eligibil pentru Parlamentul Româ­niei, ca o recunoaştere a muncii mele şi a re­zul­tatelor obţinute la alegerile din 27 sep­tem­brie. Însă, am refuzat această propunere pen­tru motivele deja menţionate! Îi voi susţine, însă, şi îi voi sprijini în această campanie elec­torală pe colegii mei din Partidul Naţional Liberal Hunedoara care vor candida la ale­ge­rile parlamentare din luna decembrie. Sun­tem o echipă care, cu susţinere reciprocă, pu­tem să realizăm multe lucruri benefice pentru municipiul Petroşani, pentru Valea Jiului şi pentru judeţul Hunedoara, în general”, a scris primarul Tiberiu Iacob Ridzi pe pagina sa de Facebook.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ma rog un an de zile sai dea dumnezeu sanatate lui Vetuta daca reuseste sa-l convinga pe acest HOTTTTTTT ordinar,tata hotilor din PETROSANI.In 13 ani na facut nimic pentru Orasi doar pentru el si familia lui,o familie de Puscariabili,nevastasa na furat nici un sfert decit a furat acest Ridzi.

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

21 de ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

21 de ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago