Adriana Năstase
Încet, încet, după ce mineritul a dispărut din zona comunei Ribiţa, aici se dezvoltă alte afaceri, cum ar fi fabricarea de volane sau de termopane. Primarul comunei, Ioan Faur (foto), se zbate să aducă investitori, dar împreună cu angajaţii săi, reuşeşte să realizeze proiecte pentru atragerea de fonduri europene.
Mai ceva ca la oraş
Şcoala Primară din Crişan are acum un teren sintetic de sport, dotat cu nocturnă, vestiare, cam tot ceea ce ar face invidioase multe unităţi de la oraş. Din surse proprii şi de la guvern, au fost alocaţi pentru această investiţie 200.000 de lei. Pe baza Ordonanţei 7, se află în curs de finalizare cinci poduri, iar în ceea ce priveşte Căminul Cultural de la Dumbrava de Jos, există un proiect de extindere a acestuia, care aşteaptă să fie pus în execuţie. De asemenea, elaborarea noului Plan de Urbanism General se va finaliza anul acesta.
Cu excepţia a 10 gospodării, care încă nu au curent electric (două din Ribiţa şi opt din Ribicioara), toate casele comunei sunt racordate la reţeaua de curent electric. Astfel, există un proiect depus, pentru electrificare, pentru acoperirea totală a comunei. Primarul comunei Ribiţa, Ioan Faur, susţine că există un proiect depus la Agenţia de Dezvoltare Regională şi declarat eligibil, pentru obţinerea unei finanţări europene, atât pentru alimentarea cu apă a satelor comunei, cât şi pentru realizarea reţelei de canalizare şi a unui after-school în Ribiţa. Valoarea proiectului se ridică la 2,5 milioane euro. Pe Măsura 1.2.5, a fost realizat un proiect pentru drumurile agricole din Crişan şi Ribiţa, în valoare de 1 milion de euro.
Gospodărie – muzeu
Pentru a recupera ceva din trecutul satului zărăndean, Primăria Ribiţa a cumpărat o gospodărie tradiţională, pe care a transformat-o în punctul muzeistic „Lada de zestre“. „Deşi mai este mult de lucru la această gospodărie-muzeu, ea îşi poate primi vizitatorii, pe toţi aceia care sunt interesaţi de spiritualitatea, de ingeniozitatea şi hărnicia ţăranului ribiţean”, spune edilul şef Ioan Faur.
Evenimentele populare au deja tradiţie: La Paşti – Concursul „Istorie, tradiţie, valoare“, la Înălţarea Domnului – „Ziua eroilor“, în vacanţa de vară a elevilor – Tabăra de pictură pe sticlă, în prima duminică după Sfânta Maria – Nedeie la Dumbrava de Jos, a treia duminică din octombrie – „Omagiul lui Crişan“ şi Duminica dinaintea Crăciunului – Festivalul de colinde „Praznic luminos“.
Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se întâmplă ca într-un…
Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că economia României se confruntă cu probleme…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…
B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…
Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă murdară…
Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…