Categories: ComunitateFlash

Rezultatele simulărilor prevestesc încă un dezastru la bacalaureat

Cristina Ghenea

După ce în doi ani consecutivi, procentul de promovabilitate la bacalaureat a fost sub 40 la sută în judeţ, examenul de anul acesta se anunţă a fi un nou dezastru. Simulările arată că nici 41 la sută dintre elevii hunedoreni nu sunt pregătiţi să treacă cu bine bac-ul din vară.
„Dintre cei 4.360 de elevi înscrişi la simularea din această lună, 2.383 s-au prezentat la testare şi 963 dintre aceştia au fost admişi. Astfel, procentul de promovabilitate este de 40,41 la sută“, a declarat Marta Mate, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.
Situaţia, deşi îngrijorătoare, este totuşi un pic mai bună decât cea de la simularea din februarie, când la nivelul judeţului s-a înregistrat un procent de promovabilitate de numai 17,76 la sută. Înscrierile pentru bacalaureat au început ieri şi continuă până la sfârşitul săptămânii, iar reprezentanţii IŞJ spun că sunt aşteptaţi, pentru înscriere, circa 4.500 de elevi din seria curentă şi încă pe atât din seriile anterioare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

14 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

14 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

14 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

15 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

15 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

15 ore ago