Ieri, au fost afişate rezultatele finale ale bacalaureatului de toamnă, iar în judeţ, procentul de promovabilitate a crescut de la 17,78 la sută, la 18,52 la sută.
Din cele 324 de contestaţii depuse, doar 34 au fost admise. Dar, din acestea, 22 au primit rezultat negativ, adică mediile au scăzut. În schimb, în 12 cazuri, absolvenţii au fost bucuroşi să afle că, după recorectarea lucrărilor, au primit note mai mari, reuşind să promoveze examenul.
Aşadar, după contestaţii, 1.102 de absolvenţi au rămas cu note mai mici decât 5. Cu medii între 5 şi 6 sunt 219 absolvenţi, iar 255 au obţinut note între 6 şi 7. Doar 47 de tineri au note mai mari de 7. De subliniat că în această sesiune de toamnă, nici un absolvent n-a reuşit să obţină media 9, ce să mai vorbim de medie mai mare.
Pentru a doua sesiune a bacalaureatului, s-au înscris 2.033 de candidaţi, dar 1.631 au fost absenţi. Au fost opt absolvenţi eliminaţi din sălile de examen, pentru că au încercat să copieze. Rezultatele de anul acesta sunt, însă, mai slabe decât cele din 2012, când promovabilitatea a fost de 21,02 la sută. Anul acesta, în judeţ, au trecut, în cele două sesiuni ale bacalaureatului, 2.700 de absolvenţi.
La data de 12 aprilie 2026, în jurul orei 16:50, polițiștii din orașul Călan au…
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…