Categories: ComunitateFlash

Rezultatele finale în urma deceselor de la Rezervaţia Slivuţ: Totuşi, cinci zimbri au murit de limbă albastră!

Oana Mihnea

După mai multe luni de aşteptare a verdictului final în ceea ce priveşte cauza morţii celor şase zimbri de la Rezervaţia Slivuţ, de lângă Haţeg, bănuielile iniţiale au fost infirmate în cea mai mare parte.

Pentru şase zimbri care au murit la sfârşitul anului trecut, DSVSA Hunedoara a cerut efectuarea unor analize pentru a fi stabilită cu exactitate cauza îmbolnăvirii, şi implicit, a decesului. Rezultatele au arătat că, cinci dintre aceştia au fost infectaţi cu virusul bolii limbii albastre, iar doi au murit din pricina unor probleme digestive. Deşi în momentul când animalele au început să dea semne de îmbolnăvire, s-a mers pe ideea că stresul ar putea fi o posibilă cauză, iar la primele investigaţii s-a constatat absenţa simptomelor bolii limbii albastre, totuşi, se pare că rezultatele analizelor au demonstrat altceva.
Potrivit afirmaţiilor directorului executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara, Mihai Jula, la Rezervaţia Slivuţ mai sunt şase zimbri dar, odată cu venirea anotimpului cald, când insectele purtătoare ale virusului încep să îşi facă apariţia, riscul să apară noi focare este foarte ridicat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

18 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

18 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

2 zile ago