Categories: FlashSport

Rezultate perfecte, calificare de pe primul loc

Echipa de volei speranţe (13-14 ani) a CNS CSVC „Cetate” Deva a câştigat cu 3-0 toate cele trei meciuri disputate la finalul săptămânii în turneul disputat acasă, în Sala de sport a Liceului „Traian”. Astfel, singura echipă de volei din judeţ participantă la o competiţie organizată de Federaţia Română de Volei a încheiat cu 12 victorii, din 12 posibile, evoluţia în faza grupelor preliminare a Campionatului Naţional, calificându-se de pe primul loc la turneul semifinal. Echipa a devansat formaţiile CSŞ Caransebeş, CS WestStar Arad şi Şoimii Lipova şi visează deja la performanţa calificării la turneul naţional final. „Cel mai probabil, turneul semifinal va avea loc la Lugoj. Dacă la începutul campionatului obiectivul era calificarea la turneul semifinal, acum am ridicat ştacheta şi ne dorim să ajungem la turneul naţional final. Avem o generaţie bună de jucătoare, care au un bagaj tehnic solid, iar performanţa calificării în finală este accesibilă, a afirmat antrenorul Liviu Grădinaru.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Vulcan, zona Paroșeni.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

21 de minute ago

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

12 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

13 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

21 de ore ago