Actualitate

Rezerviştii hunedoreni, chemaţi la unităţile militare

În perioada 15-19 octombrie a.c., pe teritoriul judeţului Hunedoara se desfăşoară o acţiune de mobilizare a rezerviştilor militari. Exerciţiul are drept scop verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare.

Pe timpul exerciţiului, rezerviştii cuprinşi în planurile de mobilizare sunt chemaţi la unităţile militare, pe durata a două-trei ore, în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de pregătire şi actualizare a datelor de evidenţă militară, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Exerciţiile de acest tip se planifică şi organizează periodic în toate judeţele ţării, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a ţării, în anul premergător desfăşurării acestora. Potrivit Prefecturii Hunedoara, mobilizarea se desfăşoară în baza legii privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război şi este condus de Ministerul Apărării Naţionale în cooperare cu Ministerul Afacerilor Interne. (M.Gânju)

One thought on “Rezerviştii hunedoreni, chemaţi la unităţile militare

  • 31 mai – Ziua Geniştilor Militari

    Prima unitate de geniu din Armata României a fost înfiinţată la 31 mai 1859, data la care domnitorul A.I. Cuza punea rezoluţia „Se încuviinţează” pe raportul nr. 1902 înaintat de Guvernul Moldovei, prin care se cerea aprobarea constituirii şi întreţinerii unui batalion de geniu, necesar pentru „înaintarea lucrărilor publice”.

    31 mai – Ziua Rezervistului Militar

    Ziua Rezervistului Militar a fost instituită prin Hotărârea Guvernului României nr. 467 din 12 mai 2010. Prin această hotărâre instituţiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot sprijini, in condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura