Categories: Stiri

Revanşa „reginei”


Şahista Daria Vişănescu (foto) (13 ani) de la Clubul de Şah Deva s-a revanşat pentru pierderea medaliei de aur la Campionatul Naţional de Şah practic, la categoria 14 ani, prin câştigarea altor trei medalii în probele de dezlegări, blitz şi şah rapid, din cadrul aceleiaşi competiţii. „Daria a demonstrat că valoarea ei e imensă şi că pierderea titlului de campioană la şah, practic, a fost un accident. În probele de dezlegări, blitz şi şah rapid nu doar că a întrecut-o net pe campioana de la şah practic, dar a şi reuşit performanţe de top. La dezlegări, Daria a obţinut 23,5 puncte, punctaj imens, pe care nu l-au mai reuşit decât jucători de peste 20 de ani şi mari maeştri. La şah rapid, Daria a avut 7,5 puncte din nouă posibile, iar la blitz, punctajul ei a fost de 8,5 puncte din nouă posibile”, a spus Corneliu Hotăran, preşedintele Clubului de Şah Deva.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

22 de ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

22 de ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

22 de ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

22 de ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

22 de ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

22 de ore ago