Categories: Sport

Reuniunea fotbaliştilor de la CSM Deva

Luni s-a consumat reuniunea lotului echi­pei de fotbal CSM Deva, reuniune re­pro­gramată, ca urmare a faptului că oricum vacanţa de vară a fotbaliştilor din Liga a treia a fost mai lungă ca altă dată.

Transferuri
La prima strigare pentru perioada de pre­gătire s-au prezentat 24 de jucători pentru primul antrenament, sub comanda lui Ştefan Nanu şi Dorian Gugu. Au fost prezenţi printre alţii o parte din componenţii echipei din sezonul trecut, Doboş, Bogdanovici, Ţoiu, Şulea dar şi unii dintre juniorii crescuţi la clubul devean, Iordache, Sapta, Branea, Soare. Au revenit, de asemenea, Petresc şi Marius Ion, după accidentări care i-au ţinut multă vreme departe de gazon.
Importante sunt şi transferurile făcute de conducerea clubului devean în această vară. Printre cei nou veniţi sunt Ovidiu Jianu, por­tar, 24 de ani, (ex ACSO Filiaşi), Alex Bă­descu, portar, 18 ani (ex Rapid Bucureşti), Narcis Plută, fundaş central, 20 de ani,(ex ACS Poli), Alexandru Vasilescu, fundaş şi mij­locaş stângă, 24 de ani, (ex. Pandurii TG. Jiu), Andrei Paşca, mijlocaş central,23 de ani, (ex. Viitorul Şelimbăr), Florin Stelea, mij­lo­caş pe toate posturile, 24 de ani, ­ex. Cis­nădie), Patrick Peter, mijlocaş de bandă dreapta/ stânga, 21 de ani, (ex Şelimbăr şi Mahadi Kayondo, atacant, 24 de ani, (ex CSC Ghiroda).
A revenit la Deva şi atacantul Constantin Roncea, după un sezon în care a fost gol­geter la Gilortul Târgu Cărbuneşti.
Conducerea clubului devean poartă dis­cuţii cu câţiva jucători pentru întărirea lotului. Deocamdată, şi cei vechi şi cei noi şi-au intrat în pâine, după antrenamentul de luni mai urmând unul marţi şi câte două miercuri şi joi, iar vineri Deva va susţine primul amical în compania noii promovate Aurul Brad.

Iată şi programul programul meciurilor amicale de pregătire stabilit de către CS Municipal Deva:
16 iulie: Aurul Brad – CSM Deva
24 iulie: CSM Deva – CAO Oradea
28 iulie: Cupa României (faza 1)
31 iulie: Jiul Petroşani – CSM Deva
7 august: CSM Deva – Crişul Chişineu Criş
11 august: Cupa României (faza 2)
14 august: CSM Deva – Jiul Petroşani
21 august: CSC Ghiroda – CSM Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

2 ore ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

2 ore ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

2 ore ago

DOSARE PENALE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTI

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…

13 ore ago

293 intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în perioada 2-5 martie

Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…

13 ore ago