Retrocedarea proprietãţilor rãmâne o problemã

Nicolle Ebner

Vineri, la Deva, a avut loc prima audienţă susţinută în judeţ de o delegaţie a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), condusă de preşedintele instituţiei, Anca Opre.

Şi-au spus păsurile preşedintelui autorităţii
Scopul Programului de Audienţe Locale (PAL) iniţiat de preşedinţele ANRP, în toate cele opt regiuni de dezvoltare din ţară, este acela de a împinge de la spate autorităţile locale astfel încât să crească eficienţa procesului de retrocedare a proprietăţilor. Potrivit preşedintelui ANRP, cele mai mari dificultăţi se înregistrează în relaţiile cu administraţiile publice, care trimit dosare incomplete, defectuos întocmite, şi într-un timp nepermis de lung. „Este prima audienţă pe tema restituirii proprietăţilor pe care o ţinem în judeţul Hunedoara, la sediul prefecturii, şi toate problemele ridicate aici vor primi un răspuns luni, 13 iulie (n.r.-astăzi). Cu 300 de solicitări nesoluţionate dintr-un total de 2.700 înregistrate, judeţul Hunedoara intră în categoria celor care nu pun probleme deosebite, însă nu toate administraţiile locale au o asemenea deschidere în colaborarea cu noi. Vom crea un corp de control pentru a impulsiona autorităţile locale să nu mai tergiverseze soluţionarea dosarelor”, a declarat
Anca Opre, într-o conferinţă de presă susţinută la Deva.

Audienţe periodic
La nivelul judeţului, cele mai multe cereri de retrocedare a unor imobile, în temeiul OUG nr. 94/2000, aparţin Bisericii Greco-Catolice căreia, dintr-un total de 228 de cereri i-au fost soluţionate 39. În municipiul Deva, din 737 de notificări depuse în baza Legii nr. 10/2001 au fost soluţionate 367 prin: restituire în natură, restituire în echivalent, compensare cu alte bunuri şi servicii. Câteva zeci de cereri de retrocedare au fost respinse şi 254 sunt încă nesoluţionate. „Estimăm că din acest număr de notificări nesoluţionate, 10 imobile vor fi restituite în natură parţial sau total. Pentru restul se va acorda echivalentul valorii proprietăţilor în lei”, spune primarul municipiului Deva, Mircia Muntean. Audienţele locale ale ANRP pe problema retrocedării proprietăţilor vor avea loc periodic, însă preşedintele ANRP, Anca Opre, nu a putut preciza când va avea loc a doua audienţă, în judeţul Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

13 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

13 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

13 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

13 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

13 ore ago